Un şofer de 41 de ani a fost arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, după ce ar fi transportat un om pe capota maşinii, pe o distanţă de aproximativ 1,6 km, pe străzile din Sectorul 3 al Capitalei, potrivit digi24.ro.
„La data de 02.08.2023, în jurul orei 01,45, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul (un bărbat de 41 de ani) a transportat persoana vătămată (un bărbat de 22 de ani) pe capota motor a autoturismului pe care îl conducea, rulând pe artere intens circulate din municipiul Bucureşti, Sector 3, pe o distanţă de aproximativ 1,6 km, punând în pericol viaţa victimei”, a transmis joi Parchetul Capitalei.
Incidentul ar fi pornit după ce o fată de 14 ani ar fi cerut ajutor, susţinând că este agresată de un bărbat. Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres în apărarea ei a venit Alexandru Dumitru Costandachi, cunoscut ca „Justiţiarul de Berceni”.
„Am primit mai multe mesaje de la o domnişoară de 14 ani. Şoferul a început să o agreseze, adică să o pipăie în zonele intime şi să nu o lase să coboare din maşină, până când aceasta nu i-ar fi dat numărul de telefon.
A fost forţată să-i dea numărul de telefon, iar în următoarea zi a contactat-o şi se purta de parcă era normal”, a declarat Alexandru Costandachi pentru Pro TV.
El ar fi încercat să-l prindă pe şofer, însă a fost luat pe capota maşinii şi plimbat pe străzi.
„Am mers aproape doi kilometri. De pe străduţă a ieşit direct în Bulevardul 1 Decembrie 1918, a oprit maşina, a venit agresiv spre mine şi în momentul ăla am fost nevoit să-l imobilizez şi am aşteptat să vină Poliţia”, a spus Costandachi.
„Justiţiarul de Berceni” este popular pe reţelele de socializare pentru acţiunile sale, prin care încearcă să-i prindă pe agresori şi să-i predea Poliţiei.
El are însă şi probleme cu legea. A fost trimis în judecată pentru că şi-ar fi hărţuit fosta iubită, fiind condamnat în instanţă la plata unei amenzi penale de 12.000 lei şi să-i achite fostei iubite daune morale de 20.000 lei.
Dl. Vlăsceanu dar de ce nu spuneți ca șoferul in cauză era pe mult susținutul chiar si de Dvs. Ridesharing adică de la Bolt sau Uber cel mai probabil, dați știrea corecta ca dacă era taximetrist bubuia toată presa, hai sa fim corecți până la capăt, știrea corecta ar fi aici:
https://www.realitatea.net/stiri/actual/justitiarul-din-berceni-plimbat-zeci-de-kilometri-pe-capota-masinii-bai-esti-nebun-la-cap_64cb59c38f082f62b065b052
Domnule Costin, ținând cont de fapta comisă, informația oferită de dvs nu este atât de relevanta. Va multumesc
Dvs dați știrea corecta până la capăt, rămâne la latitudinea cititorului ce e relevant si ce nu.
Și eu va mulțumesc pentru răspuns.