- Publicitate -

Descoperire șocantă în Tunari. 11 bătrâni din azilele controlate, ascunși în două case în construcție, fără utilități

Data:

Luni seară, în urma unei sesizări a reprezentanților Antena 1, polițiștii de la IPJ Ilfov, împreună cu pompierii din cadrul ISU B-IF și personal medical din cadrul SABIF, au depistat, în Tunari, într-un imobil în construcție, 11 persoane vârstnice, vulnerabile (unele dintre acestea, cu dizabilități), precum și o altă persoană, care le însoțea.

- Publicitate -

„Femeia care însoţea cele 11 persoane afirmă că persoanele au fost aduse dintr-un centru din Voluntari, judeţul Ilfov”, a precizat Poliţia Română.

Pentru că nu se puteau deplasa, câteva dintre persoane se pare că ar fi fost aduse pe șantier fiind cărate în cearșafuri, de la centrul care se afla vizavi de șantierul unde au fost găsite.

În acest caz continuă cercetările, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi dispunerea măsurilor legale.

- Publicitate -

Citește și: Cum protejau funcționarii statului rețeaua din azilele groazei: îi anunțau de controale și le întocmeau documentele

 

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Acest articol este în curs de editare. Vom reveni!

De ce nu se mai deschide anul acesta patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești

Patinoarul de la Parcul Municipal Vest din Ploiești nu...

Lecție despre cum să înveți pentru a-ți transforma pasiunea în afacere – Metchim Green Energy

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...

Magazinul Orient din Ploiești, locul unde poți găsi cadoul perfect de sărbători

Dacă sunteți în pană de idei pentru cadouri de...

Am fost să văd Târgul de Crăciun de la Craiova. Prețuri, impresii și imagini

Am vizitat ieri Târgul de Crăciun de la Craiova...
- Publicitate -

Știri noi

Cât costă carnea de porc, înainte de Crăciun, la Halele Centrale din Ploiești – Galerie FOTO

Cu doar trei săptămâni înainte de Crăciun, la Halele...

Ninsori și vânt puternic, la munte, în Prahova

La munte, temporar, vor fi precipitații sub formă de...

Decizie CCR, privind alegerile prezidențiale. Contestațiile pot fi formulate doar de candidații din turul II

Curtea Constituțională a României (CCR) a transmis, joi, că...

„Încalță un copil pentru iarnă”, o campanie derulată de Asociația Veritas pentru oameni

În această lună a bucuriei, iubirii și generozității, Asociația...
- Publicitate -

Emisiuni

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Mircea Roșca: ”Dacă îl vreți pe Ilie Bolojan premier, votați PNL!”

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Mircea Roșca, a...

Cum își revine PNL după cutremurul de la prezidențiale? Interviu cu Bogdan Nica

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Bogdan Nica, a...
- Publicitate -

Vox Publica

Ce se întâmplă cu angajații din sistemul medical dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu sistemul medical din România dacă...

Vrei să-ți spun ce vrei s-auzi? Cum să nu rupi prietenii

Cât de ușor e să îți spun exact ce...

Ce se întâmplă cu românii care muncesc în străinătate dacă iese Georgescu președinte

Ce se întâmplă cu românii care muncesc în străinătate...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -

Călin Georgescu vrea introducerea unui serviciu militar „de 3-6 luni”

Într-o intervenție la Radio România Actualități, Călin Georgescu a...

Cum poate fi invalidat mandatul lui Călin Georgescu, dacă devine președinte

În urma documentelor declasificate s-a dovedit că România a fost ținta...

De astăzi se circulă pe A0, între DN1 și DN2

Șoferii pot circula de joi, de la ora 13.00...