spot_img
- Publicitate -

Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte

Data:

În Sfânta zi de Paşte, creştinii ortodocşi respectă o serie de tradiţii, obiceiuri şi superstiţii pentru a avea prosperitate, noroc şi sănătate întregul an.

- Publicitate -

Sărbătoarea Paştelui este însoţită de numeroase tradiţii, obiceiuri şi superstiţii, unele moştenite din generaţie în generaţie, potrivit antena3.ro.

Învierea Domnului este prilej de reunire a familiei în jurul mesei cu preparate tradiţionale, este motiv de bucurie şi de optimism.

Potrivit unei tradiţii creştine, cei care părăseasc această lume în Sfânta zi de Paşte, se duc direct în Rai.

Din culisele cluburilor de noapte. Șapte au fost închise

Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, a ajuns, azi-noapte, în control și la cluburile de noapte din București.  Pentru șapte operatori economici a fost dispusa...
- Publicitate -

O altă tradiţie mai spune că porţile Raiului sunt deschise în această zi, şi, de asemenea, având în vedere că cerurile se deschid, sufletele răposaţilor se întorc acasă, pentru a-i proteja pe cei dragi.

În noaptea de Înviere, credincioşii ortodocşi merg la biserică, să ia lumină şi să cânte Învierea Domnului.

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii de Paşte

Se spune că de Paşte este bine ca oamenii să fie îmbrăcaţi cu o haină nouă, care ar simboliza purificarea.

- Publicitate -

Se spune că masa de Paşte trebuie să se începă cu consumul unui ou, existând credinţa că astfel trupul va fi sănătos întreg anul, dar şi peşte – pentru a fi sprinten precum acesta.

O altă tradiţie arată că dacă în ziua de Paşti prima persoană care intră în gospodărie este bărbat, acolo va exista noroc peste an.

În afara acestora există tradiţii şi obiceiuri particulare întâlnite în anumite regiuni geografice sau în anumite comunităţi.

Numerele câștigătoare la Loto extrase duminică, 23 martie

Loteria Națională a anunțat care sunt numerele câștigătoare la extragerile de duminică, 23 martie: Loto 6/49: 37, 46, 24, 18, 12, 27Noroc: 9 4 5...
- Publicitate -

Spre exemplu, în Moldova, în noaptea de Înviere, după slujba de la miezul nopţii, credincioşii obişnuiesc să însoţească momentul Învierii prin pocnitori care semnifică alungarea spiritelor rele.

Tot în ziua de Paşte, pentru a alunga secetă se aruncă mac în râu. Zahărul sfinţit este element tămăduitor pentru vitele bolnave, ceapa şi usturoiul au rol de protecţie împotriva insectelor, făina se presară pe câmp pentru ca rodul grâului să fie cel aşteptat.

De Paşte, fetele nemăritate să meargă la biserică şi să spele clopotniţa cu apă neîncepută, iar dimineaţa trebuie să se spele cu aceasta pe faţă existând credinţa că astfel vor fi curtate de băieţii „de însurat” din localitate.

- Publicitate -

În unele zone din Moldova există tradiţia ca în dimineaţa Învierii, preotul să meargă el pe la casele oamenilor – aşezaţi în formă de cerc, cu lumânări aprinse – pentru a sfinţi coşul cu bucatele pascale.

În zona Bihorului, există o tradiţie care arată că oul împodobit de Paşte prevesteşte norocul: dacă după 40 de zile acesta nu se strică, atunci persoana va fi norocoasă.

Ce să nu faci sub nicio formă în ziua de Paşte

De asemena, nu este bine ca de Înviere să se doarmă, fiindcă restul anului va aduce somnolenţă, ghinion sau recolte slabe.

- Publicitate -

În ziua de Paşti se mai spune că nu e bine să se consume oul cu sare, iar pasca sau anafura sunt considerate tămăduitoare dacă se păstrează peste an bucăţele din acestea.

La fel ca de Revelion, pragul casei nu trebuie trecut de o femeie, ci de un bărbat.

O altă tradiție veche spune că nu este indicat ca toată familia să mănânce din ouă diferite, ci doar din primul ciocnit pentru a fi veșnic împreună.

- Publicitate -

Rugăciune făcătoare de minuni  de Paşte către Mântuitorul Iisus Hristos 

„Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plâns pentru Lazăr și lacrimi de întristare și de milostivire ai vărsat pentru dânsul, primește lacrimile mele. Cu patimile Tale, vindecă patimile mele.

Cu rănile Tale, tămăduiește rănile mele. Cu Sângele Tău, curățește sângele meu și amestecă în trupul meu mireasma trupului Tău cel de viață făcător. Fierea cu care vrăjmașii Te-au adăpat să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat.

Trupul Tău întins pe Cruce să întindă către Tine mintea mea, cea trasă jos de diavoli. Capul Tău, pe care l-ai aplecat pe Cruce, să înalțe capul meu cel pălmuit de potrivnici.

- Publicitate -

Preasfintele Tale mâini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă spre Tine din prăpastia pierzării, precum a făgăduit preasfântă gura Ta. Fața Ta, cea batjocorită cu pălmuiri și cu scuipări, să umple de strălucire fața mea cea întinată în fărădelegi. Amin!”

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Ploieștiul atunci și acum: Prola vs primul Kaufland din oraș

Puțini sunt cei care își mai amintesc în prezent...

Ei sunt super-sportivi: au alergat 24 de ore în scop caritabil

În acest weekend, în Padurea Gârboavele, s-a desfășurat UltraRace...

Ambulanțe cu peste 1 milion de km la bord în Prahova

80 de ambulanțe sunt în prezent în dotarea Serviciului...

”Conduceți prudent!” Interviu cu David Popovici, la Ploiești

Multiplul campion la înot, David Popovici, a povestit la...

Câți minori au devenit șoferi în Prahova. Durata școlarizării

Chiar dacă nu au 18 ani, adolescenții își pot...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Numerele câștigătoare la Loto extrase duminică, 23 martie

Loteria Națională a anunțat care sunt numerele câștigătoare la...

Petrolul riscă să nu obțină licența pentru următorul campionat

Petrolul Ploiești se numără printre cluburile din Superliga care...

Ploieștiul atunci și acum: Prola vs primul Kaufland din oraș

Puțini sunt cei care își mai amintesc în prezent...

Trafic blocat pe DN1A București – Ploiești, în Dâmbovița

Traficul rutier a fost întrerupt, duminică seară, pe DN1A...

Burse din partea Academiei pentru elevii din medii defavorizate

Elevii cu rezultate școlare bune, care provin din medii...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Și eu sunt suveranist!

Am constatat că, în ultimul timp, personaje politice tind...

Crin Antonescu va fi adus mâine, pe mare șest, în Ploiești

Zvonurile care reies din scandalul mocnit dintre peneliștii și...

Pe lângă Gavrilă de la POT Dăncilă era TOP :)

După ce ”presedintele (ne) ales” Călin Georgescu a fost...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Numerele câștigătoare la Loto extrase duminică, 23 martie

Loteria Națională a anunțat care sunt numerele câștigătoare la...

Din culisele cluburilor de noapte. Șapte au fost închise

Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, a ajuns, azi-noapte, în...

Stenograme din dosarul finanțatorului lui Georgescu

Referatul cu propunerea de arestare a lui Bogdan Peșchir,...

Imagini rare cu o ursoaică cu trei pui în Parcul Natural Putna 

„Patrula blănoșilor”, o ursoaică cu trei pui, a fost...
- Publicitate -

Titi Aur, dezamăgit de cum se circulă pe Autostrada Moldovei

Campionul de raliu Titi Aur, acum specialist în conducere...

Ce minerale rare are România și unde sunt localizate

România are un potențial uriaș în ceea ce privește...

Un val de praf saharian ajunge în România. Anunțul ANM

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat că, duminică,...

Polițist găsit împușcat în cap la Bacău

Un tânăr polițist de la o secție rurală din...