- Publicitate -

Diferenţe de temperatură de 20 de grade de la o săptămână la alta. Vreme atipică pentru această perioadă

Meteorologii estimează că vremea va fi frumoasă săptămâna viitoare, temperaturile vor creşte simţitor în comparaţie cu cele din zilele acestea, astfel că se va ajunge până la maxime de 20 de grade.

- Publicitate -

Vineri, vremea nu va fi atât de caldă pe cât ne-am așteptat să fie, maximele ajung undeva la 13 grade Celsius, însă de la sfârșitul acestei săptămâni începe să se încălzească din nou.

Astfel, săptămâna viitoare vorbim din nou de maxime de peste 20 de grade, după ce săptămâna aceasta au fost câteva grade dimineaţa şi cel mult 10 grade după-amiaza.

Miercuri, vremea a intrat într-un proces de răcire, mai accentuată în Crișana, Banat, Transilvania şi nordul Moldovei, iar temperaturile maxime au fost de 3-11 grade, iar cele minime se vor situa între -5 şi 5 grade.

- Publicitate -

În săptămâna 20 – 27 martie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

Astăzi, însă, ele se opresc undeva la 13 grade la Ploiești, vor fi 12 la Giurgiu și 10 la Alexandria.

În regiunile din sudul și sud-estul țării sunt anunțate ceva ploi slabe, iar la munte fulguieli. 10 grade vor fi la Slatina, ceva mai frig la Craiova cam 8 grade maxima de astăzi, 11 grade la Lugoj și Timișoara. Pe acolo este posibil să apară soarele. De altfel, în toate regiunile din jumătatea nordică se anunță o zi destul de frumoasă ca aspect.

- Publicitate -

8 grade maxima de la Oradea și 10 vor fi la Arad. Aceeași temperatură și la Sighetul Marmației și Baia Mare. Mai frig va fi în Transilvania, cam 5 grade la Cluj-Napoca, 8 la Sfântul Gheorghe și 6 la Brașov.

În zona Moldovei, destul de cald în sudul acestei regiuni, 11 grade maxima de la Focșani și 9 vor fi în Bacău. În Dobrogea, 10 grade la malul mării. La Constanța este posibil să plouă, iar vântul suflă cu putere.

De asemenea, vântul va mai avea intensificări și prin regiunile din sudul și din estul țării.

- Publicitate -
Ștefan Vlăsceanu
Ștefan Vlăsceanuhttps://www.observatorulph.ro/
Ștefan Vlăsceanu a fost interesat de presa scrisă încă din perioada liceului, când a intrat pentru prima dată pe ușa redacției ziarului Monitorul de Prahova. Este cel mai tânăr jurnalist din echipa Observatorul Prahovean, în prezent fiind redactor șef. Publică și documentează lunar zeci de articole și subiecte din domenii precum eveniment, social și investigații. În paralel administrează ziarul Observatorul de Brașov. Este absolventul facultății de Sociologie și Comunicare din Brașov, promoția 2013 și câștigător al Galei Tineretului Prahovean 2023 – cel mai activ tânăr jurnalist prahovean.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

Dorel trage cu pietricele în mașinile din Ploiești. Video – Primăria reabilitează carosabilul dar strică mașinile

Haosul generat de lucrările de reabilitare a carosabilului din Bariera Bucov și strada Poștei pune la încercare nu doar nervii șoferilor ci și rezistența...

Ploieștiul a revenit la „normalitatea” de care nu îmi era dor. Parcul de la Sala Sporturilor, recent modernizat, a ajuns plin de gunoaie și...

La începutul lunii constatam cu surprindere că primavara a adus la Ploiești și lucruri frumoase, pe care oamenii ar trebui să le afle mai...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Dorel trage cu pietricele în mașinile din Ploiești. Video – Primăria reabilitează carosabilul dar strică mașinile

Haosul generat de lucrările de reabilitare a carosabilului din Bariera Bucov și strada Poștei pune la încercare nu doar nervii șoferilor ci și rezistența...

Ploieștiul a revenit la „normalitatea” de care nu îmi era dor. Parcul de la Sala Sporturilor, recent modernizat, a ajuns plin de gunoaie și...

La începutul lunii constatam cu surprindere că primavara a adus la Ploiești și lucruri frumoase, pe care oamenii ar trebui să le afle mai...

Doctor bun. Interviu cu medicul cardiolog, Marian Albu, omul care salvează inimile prahovenilor

Este, fără îndoială, unul dintre cei mai iubiți medici pe care îi are Ploieștiul. Pune mereu inima omului pe primul loc. La propriu, dar...

Ce acte sunt necesare și unde se depun în Prahova pentru eliberarea pașaportului simplu electronic

Pentru călătoriile în afara spațiului Uniunii Europene și pentru minorii care nu au împlinit 14 ani indiferent de destinație, este necesară prezentarea pașaportului. În...

Hidroelectrica a fost amendată pentru că nu a emis la timp facturile de curent

ANRE a amendat compania Hidroelectrica SA cu 400.000 lei. Controlul a fost declanșat de numeroasele reclamații ale clienților privind întârzierile de până la 9...
Emisiuni
- Publicitate -