- Publicitate -

Medic din Iaşi, demis din funcţia de conducere, pentru că și-a internat părinţii 1.229 de zile, în 6 ani

Şefa clinicii de Dermatovenerologie din cadrul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iaşi, dr. Carmen Solovăstru, a fost demisă din funcţie după ce s-a constatat că şi-a internat părinţii în secţia în care lucra, timp de 1.229 de zile, pe parcursul a şase ani.

Managerul Spitalului „Sf. Spiridon”, prof. univ. dr. Daniel Vasile Timofte, a anunţat, printr-un comunicat de presă citat de Agerpres, că s-a decis încetarea exercitării atribuţiilor şi responsabilităţilor funcţiei de medic şef al Secţiei Clinice Dermatovenerologie de către prof. univ. dr. Laura Gheucă Solovăstru şi preluarea acestora de către dr. Alina Stincanu.

Decizia a fost luată după ce o comisie a constatat că medicul Laura Gheucă Solovăstru şi-a internat părinţii în clinica pe care o conducea, în loc să îi interneze la o secţie de paliaţie.

Conform raportului comisiei, în perioada 2016 – 2022, pacientul Nicolae Solovăstru a avut 20 de spitalizări, însumând 927 de zile. De asemenea, în perioada 2016 – 2022, pacienta Rodica Solovăstru a avut 12 spitalizări, între 3 şi 47 de zile, însumând 302 zile.

Potrivit comunicatului citat, comorbidităţile cronice ale pacientului bărbat sunt hipertensiune arterială, fibrilaţie atrială, AVC sechelar, hemipareză stânga, diabet zaharat. De asemenea, pacientul este purtător cronic de sondă urinară. Cu excepţia unui episod de decompensare cardiacă şi pneumonie SARS-CoV-2, a necesitat 17 zile de îngrijiri în ATI.

De asemenea, diagnosticul principal de internare pentru femeie a fost predominant de urticarie acută sau cronică acutizată.

În urma celor constatate de comisie, conducerea Spitalului „Sf. Spiridon” va implementa un sistem de alerte, care să semnaleze spitalizările prelungite, urmând ca lunar să se facă analiza acestora.

Foto cu caracter ilustrativ

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -

Articole asemănătoare

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Avarie la rețeaua de apă a municipiului Câmpina. Explicația Hidro Prahova

Municipiul Câmpina, al doilea ca mărime din județul Prahova, a rămas, joi seară, fără apă potabilă. Societatea care administrează sistemul de alimentare cu apă...

Minor de 16 ani, din Breaza, dispărut dintr-un centru de plasament. L-ați văzut? Sunați la 112

Un minor în vârstă de 16 ani din Centrul de Plasament Breaza a dispărut, joi seară, din incinta adăpostului. Potrivit IJP Prahova, lipsa acestuia...

Cezar, „The voice”, alături de copiii talentați care provin din medii defavorizate. „Nu vând iluzii! Dacă un copil are potențial, îi sunt alături, dar...

Este unul dintre primii 5 contratenori ai lumii și singurul din România. Vocea sa inconfundabilă impresionează. Artistul ploieștean, Cezar „The voice” Ouatu a avut...

Ce obligații vor avea polițiștii, jandarmii și armata pentru combaterea pestei porcine africane. Câți bani se vor acorda pentru reducerea efectivelor de mistreți –...

Un proiect de hotărâre de Guvern, aflat în dezbatere, prevede noi obligații pentru polițiști, jandarmi și armată când vine vorba despre măsurile de control...

Prefectura Prahova cere mobilizarea primarilor în contextul codului galben de ninsori, vânt și polei

Prefectul județului Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a solicitat, joi, mobilizare în contextul fenomenelor meteorologice periculoase anunțate de meteorologi. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a...
Parteneri
MindArchitect
- Publicitate -