- Publicitate -

Comercializarea articolele pirotehnice din categoria P1 ar putea fi interzisă către publicul larg

Senatul României a adoptat o propunere legislativă prin care se interzice comercializarea către publicul larg al materialelor pirotehnice din categoria P1.

Propunerea a fost adoptată tacit în plen, termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 29 iunie. Aceasta aduce modificari în legătură cu materialele pirotehnice  care pot fi deţinute şi utilizate de către persoanele care au împlinit 18 ani.

De asemenea, sunt vizate și cele care pot fi utilizate pentru organizarea de jocuri de articole pirotehnice.

Ca urmare, materialele pirotehnice din categoria P1 vor putea fi comercializate doar către pesoane fizice specializate, mai exact artificieri sau pirotehnicieni autorizaţi sau către persoane juridice autorizate în domeniu.

O excepție de comercializare la alin. 3 al art. 7 din Legea 126/1995 a fost introdus pentru comercializarea în continuare către publicul larg pentru articolele pirotehnice destinate vehiculelor.

Jocurile cu materiale pirotehnice din categoria F2 se vor putea face doar după obţinerea unei autorizaţii din partea primăriei şi a inspectoratului de poliţie judeţean.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord cu sancționarea șoferilor care își parchează mașina pe domeniul public, deși locuiesc la casă și au curte?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Petarde ascunse în toaletele de pe Ilie Oană înainte de partida Petrolul – Rapid de aseară – FOTO

În urma meciului de fotbal dintre echipele Petrolul Ploiești și Rapid București, Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești face următoarele precizări: Înainte de începerea partidei, arena...

Petardele ar putea fi interzise persoanelor fizice inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă – proiect

Mai mulți parlamentari ai USR-Plus au depus un proiect prin care vor să interzică vânzarea petardelor persoanelor fizice, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă....
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Accident grav pe DN7 București – Pitești, în Dâmbovița. Traficul rutier este oprit pe ambele sensuri

Accidentul rutier s-a produs, vineri după-amiază, pe DN7 București - Pitești, la ieșirea din localitatea Slobozia Moară, în județul Dâmbovița. Șapte persoane au fost...

E Ziua Zâmbetului și a faptelor bune. Să-i ajutăm pe micuții din Podenii Vechi să-și împlinească un vis

E Ziua Zâmbetului și a faptelor bune. Azi, 7 octombrie. Copiii din Podenii Vechi,12 la număr, toți clasa a III-a, s-au înscris la o...

Femeia din Slănic snopită în bătaie și salvată de fetița în vârstă de 8 ani s-a împăcat cu bărbatul care a bagat-o în spital

Un incident revoltător, în urma căruia o femeie a fost bătută de concubin până a a ajuns la spital s-a petrecut în această săptămână...

Sediile SGU și Poliției Locale Ploiești, clădiri care figurează pe lista monumentelor istorice din Prahova, vor fi reabilitate cu fonduri prin PNRR

Aleșii locali ploieșteni au aprobat depunerea a trei noi proiecte pentru finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). De data aceasta este...

Noi chestionare de completat: Românii care intră sau ies din țară pentru cel puțin 6 luni trebuie să depună documente pentru stabilirea rezidenţei fiscale

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a anunțat faptul că persoanele fizice care sosesc sau pleacă din România pentru o perioadă ce depăşeşte în total...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -