Nordul judeţului Dâmboviţa s-a aflat ieri la amiază sub cod galben de vreme rea. A plouat torenţial, vântul a bătut cu putere, iar pe alocuri a căzut şi grindină. În satul Glod, din comuna Moroeni, şuvoaiele au măturat curţi şi grădini.
Au fost atât de puternice încât au rupt bucăți din șosea și au mutat din loc o anexă dintr-o gospodărie. Construcția a fost distrusă în totalitate.
Viitura a avariat şi conductele de apă și gaze, așa că mai multe case au rămas fără utilități.
„A venit o viitură puternică, când am ieşit afară nu am mai putut face nimic, nu puteai să te apropii”, povestește un localnic pentru sitirileprotv.ro
„Lucrările care trebuiau să se facă nu s-au mai făcut, iar Romsilva nu a predat canalele” explică un alt sătean.
Oamenii aşteaptă ca responsabilii să intervină cât mai urgent. La faţa locului a fost deja trimis un utilaj pentru a curăţa zona de bolovani, bucăţi de asfalt şi lemne.