spot_img
- Publicitate -

România și Bulgaria avertizează că există mine care plutesc în derivă în Marea Neagră

Data:

Guvernul Bulgariei a atras atenţia cu privire la prezenţa unor mine care plutesc în derivă în Marea Neagră, ajunse în zonă de pe ţărmul oraşului portuar ucrainean Odesa şi care pun în pericol traficul maritim. Experţi de la Academia Navală Militară din Varna au declarat pentru EFE că minele ar putea intra în apele teritoriale bulgare în circa 10 zile, potrivit digi24.ro.

- Publicitate -

Dispozitivele explozive „au fost aduse de o furtună şi plutesc în Marea Neagră, ceea ce reprezintă o ameninţare pentru toate ambarcaţiunile”, au anunțat autoritățile de la Sofia.

Direcția Hidrografică Maritimă a României a avertizat și ea, pe 18 martie, asupra pericolului prezenței minelor în nord-vestul Mării Negre.

„Pericol de mine în zona de nord-vest a Mării Negre. În situația în care descoperiți obiecte plutitoare asemănătoare minelor raportați imediat la nr. tel 0040241651040”, se arată într-un avertisment semnat de șeful Direcției Hidrografice Maritime, comandor Nicoale Vatu.

Chic Chic deschide un nou magazin premium în Shopping City Ploiești

Chic Chic, destinația de referință pentru iubitorii de modă premium din România, anunță cu entuziasm deschiderea unui nou magazin în cadrul Shopping City Ploiești,...
- Publicitate -

Minele provin de pe coasta Odesei, principalul port al Ucrainei la Marea Neagră, iar unii experţi cred că fac parte din dispozitivul defensiv amplasat de armata ucraineană pentru a împiedica debarcarea trupelor ruse în acest oraş, informează Agerpres.

Guvernul de la Sofia a dat asigurări că forţele navale şi autorităţile civile adoptă măsuri extraordinare de supraveghere şi sunt pregătite să neutralizeze dispozitivele explozive.

„Cei care locuiesc în apropierea ţărmului sunt îndemnaţi să anunţe la numărul de urgenţă 112 dacă descoperă obiecte sferice suspecte, în apă sau pe coastă”, se menţionează în comunicatul autorităților bulgare.

- Publicitate -

Echipajele bărcilor comerciale din zonă au fost avertizate să supravegheze marea cu maximă atenţie şi să informeze imediat autorităţile de coastă dacă observă obiecte suspecte în apă. Minele navale ajung să plutească în derivă, la suprafaţa apei, dacă se rupe cablul cu care sunt ancorate.

Cum ți se pare subiectul?

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Trafic dat peste cap la Ghighiu, de Izvorul Tămăduirii

Traficul rutier se desfășoară cu dificultate la această oră...

Chic Chic deschide un nou magazin premium în Shopping City Ploiești

Chic Chic, destinația de referință pentru iubitorii de modă...

Pedeapsa violatorului de la locul de joacă din Ploiești

Un bărbat, care era angajat al unui loc de...

Lista școlilor din Ploiești unde vor avea loc reparații

Mai multe școli din Ploiești vor fi incluse în...

Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Izvorul Tămăduirii

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, este prăznuit, anul...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Cum a fost orchestrată operațiunea ”turul 2 înapoi”

Un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a...

Programul Rabla 2025. Care este valoarea ecotichetelor

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis noi detalii privind...

Contract AUR pentru lobby în SUA. AEP a demarat verificări

Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, a declarat pentru HotNews că...

Guvernul declară zi de doliu național în memoria Papei

Papa Francisc s-a stins din viață luni, 21 aprilie,...
- Publicitate -

Festivalul Neversea, ediția 2025, a fost anulat

Festivalul Neversea nu va mai avea loc anul acesta....

Jumătate de țară, sub cod de vijelii. Vremea la Ploiești

Jumătatea vestică a țării se află miercuri, până la...

Zi de doliu național în România

Guvernul va decreta sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu...

INCDFP: Șase cutremure în România în ultimele 24 de ore

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului...