Fetiței i s-a făcut rău și a leșinat, miercuri, 15 decembrie, imediat după ora de sport desfășurată la școala din comuna ieșeană Butea. În ciuda eforturilor, medicii de pe ambulanță nu au mai putut să o salveze.
Eleva de 11 ani pleca spre casă cu o altă colegă, însă a făcut câțiva pași și s-a prăbușit, iar fata care o însoțea a strigat după ajutor, potrivit libertatea.ro.
La fața locului au sosit și echipajele de ambulanță, iar medicii au încercat să o resusciteze minute în șir.
„La data de 14 decembrie, am fost sesizați despre faptul că o minoră din comună Butea a leșinat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde a fost identificată minoră, ulterior fiind constatat decesul acesteia. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și s-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.