- Publicitate -

Legea porcului: Se interzice deţinerea scroafelor în gospodărie şi hrănirea porcilor cu resturi alimentare. Amenzi de până la 18.000 de lei

Senatul a aprobat recent Legea porcului, care prevede, printre altele, o serie de reguli pentru crescătorii de porci, inclusiv cei care cresc maximum 5 porci în gospodărie.

Proiectul a fost deja trimis spre aprobare Camerei Deputaţilor, care este for decizional, potrivit adevarul.ro.

Astfel în forma adoptată de Senat la data de 22 noiembrie se menţionează obligaţiile crescătorilor de porcine. Astfel, crescătorii au obligaţia:

– de a solicita înregistrarea exploataţiei în Sistemul Naţional de Identificare şi înregistrare a Animalelor;

– de a solicita identificarea porcinelor si inregistrarea acestora în Baza Naţională de Date, componentă a Sistemului Naţional de Identificare şi înregistrare a Animalelor, precum şi toate mişcările şi evenimentele la care sunt supuse animalele, conform prevederilor sanitar-veterinare în vigoare.

– respectării cerinţei de a achiziţiona porcine vii numai dacă sunt identificate conform cerinţelor legale în vigoare şi dacă sunt însoţite de documentele prevăzute de legislaţia în vigoare.

– să solicite înregistrarea în Baza Naţională de Date, a porcinelor cumpărate, în termenul prevăzut de legislaţia în vigoare.

În ceea ce priveşte cerinţele de biosecutitate pentru exploataţiile non-comerciale (adică pentru maximum cinci porci crescuţi pentru consum propriu), acestea sunt:

a) să nu hrănească porcinele cu resturi alimentare şi/sau cu alte subproduse de origine animală;

b) să deţină porcine în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porcinele deţinute din alte exploataţii sau cu porci sălbatici;

c) să îngrijească porcinele astfel încât să nu existe posibilitatea de contact între porcinele din exploataţie şi orice carcasă sau parte de carcasă provenite de la porcii sălbatici – porci vânaţi sau morţi, carne şi subproduse rezultate de la acestea;

d) să ofere facilităţi pentru persoana care lucrează cu porcinele în vederea schimbării hainelor şi încălţămintei la intrarea şi ieşirea în/din adăpostul porcinelor;

e) să amenajeze dezinfectoare pentru încălţăminte, atât la intrarea, cât şi la ieşirea din adăpost;

f) să nu intre în adăpost de porcine, timp de 48 ore, dacă participă la activităţi de vanătoare;

g) să notifice medicul veterinar oficial/medicul veterinar de liberă practică împutemicit cu privire la:

1. orice modificare a stării de sănătate a porcinelor;

2. orice sacrificare pentru consum familial efectuată în exploataţie, precum şi orice modificare constatată la nivelul carcasei şi/sau organelor, ca urmare a sacrificării porcinelor în vederea consumului familial;

3. orice mortalitate aparută la porcinele pe care le deţine în exploataţie;

h) echipamentele, ustensilele utilizate la îngrijirea porcinelor din exploataţie să fie folosite exclusiv acestei activităţi;

j) să nu crească în exploataţie scroafe şi/sau vieri folosiţi pentru reproducere – această condiţie nu se aplică exploataţiilor comerciale;

k) să nu hrăneasca porcinele cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puţin 30 de zile de la recoltarea acestora;

l) să nu foloseasca aşternut vegetal pe o perioada de cel puţin 90 de zile de la recoltare.

ANSVSA şi Ministerul Agriculturii vor elabora şi promova, prin ordin comun, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ghiduri de bune practici privind implementarea principiilor şi cerinţelor de biosecuritate pentru fiecare dintre tipurile de exploataţii de creştere a porcinelor din România. Pentru exploataţiile de tip familial şşi exploataţiile de tip semideschis pentru rasele autohtone acestea vor conţine inclusiv formularele necesare autorizării sanitar-veterinare.

Amenzile pentru nerespectarea prevederilor sus-menţionate sunt cuprinse între 5.000 şi 18.000 de lei.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord ca elevii să fie obligați să poarte uniforme școlare?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Deputatul George Ionescu (Forța Dreptei), despre proiectul de lege privind înființarea parcurilor agro-zootehnice pentru micii fermieri

Deputatul George Ionescu (Forța Dreptei) a prezentat, miercuri, la Ploiești, proiectul de lege privind constituirea și funcționarea parcurilor agro-zootehnice, care ar putea permite micilor...

Răspunsul Tazz în urma articolului „Punct de vedere consumator, nu jurnalist: De ce nu mai comand mâncare prin Tazz? Pentru că mi se pare...

În urma articolului apărut în ziarul nostru, am fost contactați de Graffiti PR, reprezentanții pe piață ai aplicației Tazz, care ne-au transmis următorul punct...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Cum funcționează metoda de înșelăciune cu aur fals

Un bărbat din Sebeș, județul Alba, a plătit 2.000 de lei pe două bijuterii din aur fals. Când a constatat că a fost înșelat,...

Grațiela Gavrilescu dă vina pe Cătălin Drulă de la USR pentru lipsa autostrăzii Ploiești-Brașov

Grațiela Gavrilescu, fost ministru în mai multe guverne, a postat ieri pe Facebook un mesaj cu privire la coloanele uriașe de mașini de pe...

Cumpărătorul mașinii regretatei prințese Diana urmează să plătească o sumă considerabilă, după ce a câștigat la licitație Fordul Escort al acesteia

Un ford Escort negru, aparent banal, dar cu o valoare istorică și sentimentală foarte mare. Mașina a aparținut prințesei Diana, fosta soție a prințului...

Vine toamna, nu doar calendaristic! Maximele din Prahova scad cu 10 grade Celsius într-o săptămână, când vin și ploile

Deși sunt încă peste 30 de grade, se pare că trecerea la prima lună calendaristică de toamnă vine și cu schimbări pe măsură, conform...

Cine sunt victimele din accidentul aviatic de la Giurgiu

Un avion de agrement, de mici dimensiuni, s-a prăbușit sâmbătă seara într-o zonă greu accesibilă din județul Giurgiu. La impactul cu solul, avionul a luat...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -