- Publicitate -

Anchetă la Arad după ce polițiști au fost acuzați că au bătut o femeie pe stradă pentru că nu avea mască-VIDEO

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad anunţă că face o anchetă după ce, pe reţele de socializare, au fost distribuite imagini video cu o femeie preluată de medici, iar martorii din filmare acuză că aceasta a fost bătută pe stradă de poliţişti pentru că nu ar fi purtat mască, transmite Agerpres.

Incidentul ar fi avut loc pe o stradă din comuna Buteni, în cursul zilei de miercuri.

„Poliţiştii oraşului Sebiş au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că, pe raza localităţii Buteni, o femeie ar fi fost agresată de poliţişti. La faţa locului a fost solicitat un echipaj SMURD, care a preluat o femeie de 50 de ani, aceasta fiind transportată la spitalul orăşenesc Ineu în vederea acordării de îngrijiri medicale. În continuare se vor efectua cercetări în vederea stabilirii stării de fapt, audierii persoanelor în cauză şi luarea măsurilor legale care se impun. Până la această oră nu a fost depusă nicio plângere”, a transmis IPJ Arad în noaptea de miercuri spre joi.

Într-un clip video postat pe Facebook apare o femeie leşinată pe stradă, iar mai mulţi localnici încearcă să ajute victima. Într-un al doilea clip se vede cum femeia este preluată de un echipaj SMURD pentru a fi transportată la spital.

În ambele filmări, martorii afirmă că „Poliţia de la Sebiş a bătut-o” pentru că „a prins-o pe drum fără mască”.


sursa: hotnews.ro

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Sondaj

Sunteți de acord ca elevii să fie obligați să poarte uniforme școlare?

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Femeie împinsă în faţa maşinilor la semafor de un om al străzii, în Arad

Incident şocant în Arad. O femei de 39 de ani, fără adăpost şi cunoscută cu afecţiuni psihice, a împins o altă femeie spre şosea, în...

Un tânăr din Prahova, fără permis de conducere, a furat mașina tatălui a provocat un accident și a fugit de la fața locului

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Bălțești este cercetat penal după ce a furat cheile autoturismului tatălui său, deși nu are...
- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Cum funcționează metoda de înșelăciune cu aur fals

Un bărbat din Sebeș, județul Alba, a plătit 2.000 de lei pe două bijuterii din aur fals. Când a constatat că a fost înșelat,...

Grațiela Gavrilescu dă vina pe Cătălin Drulă de la USR pentru lipsa autostrăzii Ploiești-Brașov

Grațiela Gavrilescu, fost ministru în mai multe guverne, a postat ieri pe Facebook un mesaj cu privire la coloanele uriașe de mașini de pe...

Cumpărătorul mașinii regretatei prințese Diana urmează să plătească o sumă considerabilă, după ce a câștigat la licitație Fordul Escort al acesteia

Un ford Escort negru, aparent banal, dar cu o valoare istorică și sentimentală foarte mare. Mașina a aparținut prințesei Diana, fosta soție a prințului...

Vine toamna, nu doar calendaristic! Maximele din Prahova scad cu 10 grade Celsius într-o săptămână, când vin și ploile

Deși sunt încă peste 30 de grade, se pare că trecerea la prima lună calendaristică de toamnă vine și cu schimbări pe măsură, conform...

Cine sunt victimele din accidentul aviatic de la Giurgiu

Un avion de agrement, de mici dimensiuni, s-a prăbușit sâmbătă seara într-o zonă greu accesibilă din județul Giurgiu. La impactul cu solul, avionul a luat...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -