Alegeri locale: Secțiile de votare de deschid la ora 07.00

La Alegerile locale 2020, care au loc astăzi, 27 septembrie, românii vor merge la urne pentru a-i vota pe cei care vor conduce administrația  din localitățile în care locuiesc.

Secțiile de votare se deschid la ora 7:00. Alegătorii își pot exprima dreptul la vot până la ora 21:00, oră la care toate secțiile se închid. Pentru a-și putea exprima votul la alegerile locale, pe cetățenii trebuie să meargă la secțiile la care sunt arondați și să aibă la ei acte prin care să-și dovedească identitatea, potrivit digi24.ro.

Alegătorii care se vor prezenta la urne vor trebui să poarte mască de protecție în cabina de vot. În cazul în care au uitat masca acasă, autoritățile le pun la dispoziție în secția de votare unde va fi și dezinfectant.

În cel mult 24 de ore de la încheierea votării, cel mai târziu la data de 28 septembrie 2020, are loc numărarea voturilor, încheierea proceselor verbale şi întocmirea dosarelor cu rezultatele votării. Dosarele cuprinzând rezultatele votării se predau către biroul electoral de circumscripţie. Transportul se face sub paza personalului structurilor Ministerului Afacerilor Interne.

Tot până la 28 septembrie, competitorii electorali pot formula cereri pentru anularea alegerilor într-o circumscripţie electorală.

La Alegerile locale 2020, secția de votare la care sunteți arondați și adresa acesteia o puteți afla de pe registrulelectoral.ro. Este necesară completarea a trei câmpuri: CNP – codul numeric personal, numele de familie, codul de verificare pe care îl vedeți pe site.

Ai un pont? Contactează-ne pe WhatsApp la: 0726.221.596