Iohannis despre deschiderea școlilor: „Avem în calcul trei scenarii”. Ce presupun acestea

0

Președintele Iohannis s-a întâlnit, de la ora 15, cu premierul Ludovic Orban și mai mulți membri ai cabinetului acestuia. Tema de discuție a fost redeschiderea noului an școlar. La finalul ședinței, președintele a susținut o conferință de presă.

Președintele a anunțat că anul școlar începe la date de 14 septembrie. De asemenea, a anunțat că decizia de redeschidere fizică a școlilor se va lua de către autoritățile locale, în funcție de situația epidemiologică de la acea vreme, după mai multe scenarii (verde, galben, roșu).

Principalele declarații:

  • Vă comunic datele cele mai importante pe care le avem acum și deciziile care au fost luate astăzi. În săptămânile care urmează vor fi detaliate.
  • Primul lucru, important pentru elevi și părinți. Pe 14 septembrie începe noul an școlar preuniversitar. Pentru majoritatea elevilor înseamnă că vor merge efectiv, fizic la școală.
  • Pentru a ține cont de impactul pandemiei în fiecare școală, localitate, s-au elaborat 3 scenarii în funcție de numărul de bolnavi de acolo.
  • Foarte important, felul în care va funcționa fiecare unitate școlară va fi decis local. Decizia se descentralizează la nivel de județ. În funcție de situația concretă, locală, se va decide dacă unitatea va funcționa după scenariul unu, doi sau trei.
  • Aceste criterii sunt mai general valabile, fiind folosite și pentru a evalua impactul pandemiei asupra școlilor.
  1. Scenariul verde = în localitate e mai puțin de o persoană în medie detectată cu COVID în ultimele 14 zile, raportat la mia delocuitori
  2. Scenariul galben = 1-3 persoane detectate în medie în ultimele 14 zile, la mia de locuitori
  3. Scenariul roșu = mai mult de 3 bolnavi noi în localitatea respectivă, la mia de locuitori, în medie, în ultimele 14 zile

Sursa: Biziday

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău