A fost găsită fata dispărută din Borșa, care a pus pe jar întreaga Poliție

1

Fata de 16 ani, pentru care Poliția Română a emis o alertă de răpire copil a fost găsită, duminică, în județul Arad, nevătămată, astfel că a fost revocată urmărirea ei.

Poliția Maramureș a anunțat revocare urmăririi Corinei Andreea Adam, întrucât aceasta a fost găsită de polițiști, nevătămată, în județul Arad.

Potrivit Digi24, ea se plimba cu iubitul.

Din primele informații, nu a fost supusă vreunei agresiuni.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care aceasta a dispărut și clarificarea stării de fapt.

De altfel, în cursul zilei de azi, au fost audiați părinții. Tot azi, una dintre surori declarase că a primit un mesaj pe telefon, de la un număr necunoscut: „Bună. Sunt Corina, sunt bine, nu vă faceți griji, sunt în drum spre Franța”. Mesajul a creat îngrijorare în rândul familiei.

Ulterior, vor fi dispuse măsuri legale în funcție de cele constatate.

La urmărirea fetei au participat polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție Arad, Bihor, Cluj, dar și din cadrul Direcției de Investigații Criminale, Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor și Direcției de Operațiuni Speciale.

Copila a fost dată în urmărire în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce ar fi fost luată cu forța și urcată într-o mașină negră și dusă într-o direcție necunoscută.

sursa: digi24.ro

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

1 COMENTARIU

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău