Alina Mihaela Horeanu, studenta din Suceava care a omorât cu 33 de lovituri de cuțit un om de afaceri, a fost eliberată

0

Alina Mihaela Horeanu, o fostă studentă din Suceava care a ucis, în 2007, alături de un alt coleg, un om de afaceri din Botoșani, a fost eliberată după 10 ani de închisoare, deși primise inițial o condamnare de 20 ani.

Potrivit Monitorul de Suceava, Alina Horeanu, care și-a schimbat între timp numele în Roșca, era studentă la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, în timp ce prietenul ei, Vlad Irimia Scurtu, cu care a comis crima, era student la distanţă la Facultatea de Informatică.

Horeanu și Scurtu au plănuit să-l omoare pe Daniel Mancaş, directorul unei firme din Botoșani cu care fata a avut o relație după ce s-au cunoscut pe internet. Potrivit planului, cei doi l-au atras pe Daniel Mancaş la Iași, unde l-au omorât cu 33 de lovituri de cuţit, dar şi mai multe lovituri cu o bâtă de baseball, scrie sursa citată.

Cei doi studenţi au decis să scape de cadavrul lui Daniel Mancaş și au mai chemat în ajutor doi prieteni, Daniel Brăescu şi Alexandru Stan. Toți patru au pus cadavrul lui Mancaş în portbagaj şi l-au transportat în pădurea de la Ilişeşti.

După ce au stropit corpul cu patru pungi de clor, au turnat pământ de flori peste cadavru. Pentru fapta lor, Alina Horeanu și Vlad Irimia Scurtu au primit câte 20 de ani de închisoare

Monitorul de Suceava notează că judecătoria Gherla a admis propunerea formulată de Comisia de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Gherla în ceea ce o privește pe Alina Horeanu.

Pentru rezultate bune, aceasta a fost recompensată de 59 de ori. Față de personalul din penitenciar și față de colegi a manifestat respect. Din textul de lege reiese că pentru a fi liberat condiționat, persoana privată de libertate trebuie să îndeplinească în mod cumulativ cele trei condiții (executarea fracțiunii de pedeapsă, stăruința în muncă și dovezi de îndreptare). Din cele de mai sus reiese că deținuta îndeplinește toate condițiile pentru liberare condiționată, astfel că propunerea comisiei va fi admisă și se va dispune liberarea condiționată a condamnatei pe data rămânerii definitive a sentinței”, se mai arată în motivarea instanței de judecată.

Citește mai multe pe Monitorulsv.ro

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău