Petrecere în cimitir în noaptea de Paște, într-o localitate din Dâmbovița. Link VIDEO

1

Zeci de oameni au sfidat restricțiile impuse de ordonanțele militare și s-au strâns într-un cimitir într-o localitate din Dâmbovița, unde au pus muzică la maximum și au dansat. Totul s-a terminat după ce în zonă au apărut oamenii legii care au împărțit amenzi celor depistați în zonă.

Cei strânși în cimitir au dat muzica la maximum și au dansat, iar totul a fost transmis live, pe o rețea de socializare.

Pe acorduri de manele, cei strânși în Noaptea de Înviere s-au plimbat apoi cu o boxă imensă pe străzile din Vizurești.

Petrecerea s-a oprit brusc în momentul în care la fața locului și-au făcut prezența forțele de ordine. Petrecăreții au trecut rapid de la acordurile de manele la poziția culcat.

„Polițiștii din cadrul Politiei Orașului Răcari, sprijiniți de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, s-au deplasat pe raza localității Vizurești, unde au identificat persoanele în cauză. Au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare de 20.000 de lei pentru fiecare și o sancțiune în valoare de 10.000 de lei pentru nerespectarea restricțiilor de circulație, conform Ordonanței Militare nr. 3/2020”, a anunțat IPJ Dâmbovița.

Vezi AICI imagini (min. 3.17)

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua, vreau sa zic si eu ceva in legatura cu lumea asta, care batjocura traditiile crestine, am o ura imensa pentru toti acesti oameni, cateodata imi vine sa ii extermin, precum si unii din ei vor acelasi lucru „noua” asa zisilor crestini, ca, eu cred ca sunt crestin, dar nici macar pe aproape nu sunt, am cale lunga si ma zbat sa fiu si eu un crestin ok, macar ok, dar revenind la ura fata de cei ce ne batjocoresc si au mereu ceva de zis la adresa religiei, toate bazele lumii au temelii crestine, ateii dau dreptate legilor crestine ( cei cu adevarat cultivati ) stiinta incearca sa demonstreze „stiintific” cele crestine, de o perioada, americanii au „demonstrat stiintific” ca postul este foarte bun pentru om, asa zisi atei fac denumirea in engleza ” fasting ” , noi ca crestini stim ca sa vrea din totodeauna exterminarea pe orice plan a credintei, dar cu toate astea cu toate hulele si greutatile tot urmam lui Hristos, oare nu ne-ar fi usor sa facem pe plac si sa se duca totul de rapa ? Ne-ar fi extrem de usor, dar sufletul este mai depret decat corpul asta muribund, scuze am sarit de la subiect,revin urasc tot omul ce ma uraste si ma batjocura, dar doar in gand, in gand ma lupt cu propria mea ura fata de seamanul meu care din nu stiu ce motiv este pus pe rau, in noaptea de inviere muzica si manele pe strada mea auzinduse la 5-6 blocuri diatanta, nu am sunat odata, nu am reclamat pe nimeni, nu am batjocorit public nici o minoritate, ca e homosexual ca are alta culoare ca mananca fructe de mare, ba dimpotriva din toata ura care mi se pornea, in a2a secunda zambeam si ii multumeam lui Dumnezeu ca traiesc. Observ ca noi care inghitim toate acestea tot noi suntem cei rai, vorbesc de asa zisi ateii care tot ei cred in alte puteri si alte forte si tot ei batjocura tot si toate in lung si in lat.
    Iarta-ma Doamne pentru ca sunt rau, rau din neam sunt si iarta-i Doamne si pe ceilalti ca poate necunoastere, frica, suferinte, nerabdare, distractie, nu stiu ce fac sau fac cu constiinta, nu suntem unul demn de mila lui Dumnezeu pentru ca sclavi suntem placerilor de toate felurile, dar mila Lui este mai puternica decat toate, Amin.

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău