Șomaj tehnic pentru mai multe categorii profesionale. Indemnizațiile sunt exceptate de la executare silită – VIDEO

Guvernul a aprobat, miercuri, o modificare cu privire la acordarea șomajului tehnic, pe lista beneficiarilor fiind incluse și alte categorii profesionale. Totodată, prin noua reglementare, indemnizațiile sunt exceptate de la executare silită.

Astfel, potrivit reprezentanților Guvernului, lista de beneficiari îi va include și pe cei care desfășoară activități în relația cu organizațiile cooperatiste meșteșugărești.

De asemenea, a anunțat șeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, vor putea primi șomaj tehnic cei care desfășoară și au relații contractuale cu structurile sportive și avocații, cei care au realizat în ultima lună un venit de până la un salariu mediu brut pe economie, care nu depășește nivelul acesta pe anul 2019. Este vorba despre cei care au o restrângere a activității.

Totodată, potrivit noilor modificări cu privire la acordarea șomajului tehnic, aceste indemnizații sunt exceptate de la executare silită, prin poprire, pe perioada stării de urgență și într-un termen de 60 de zile de la încetarea acestei perioade.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău