Patru persoane suspectate de trafic de droguri au primit mandate de arestare preventivă joi, în acest caz fiind audiate peste 20 de persoane, în urma a 10 percheziţii efectuate în Focşani, la domiciliile unor suspecţi de trafic şi consum ilicit de droguri de risc.
Poliţiştii şi procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea au audiat, miercuri, peste 20 de persoane, după ce, la orele dimineţii, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCCO) Vrancea, cu sprijinul colegilor de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate – BCCO Galaţi, au efectuat 10 percheziţii în Focşani, la domiciliile mai multor suspecţi de trafic şi consum ilicit de droguri de risc. Din cele 20 de persoane care au fost duse, miercuri, la Parchetul Vrancea, patru persoane au primit ordonanţe de reţinere pentru 24 ore. Cei patru, au fost prezentaţi joi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile. Trei sunt deja în arest, iar cel de-al patrulea a primit mandat de arestare în lipsă. La domiciliul acestuia din urmă, anchetatorii au găsit 140 de grame de canabis.
Potrivit unui comunicat de presă al SCCO Vrancea „la domiciliul lui H. Aurelian Cătălin, de 39 de ani a fost găsită cantitatea de 140 grame canabis care urma a fi comercializată prin intermediul lui V. Sorin., de 26 de ani şi a lui M. George. de 22 de ani. În urma cercetărilor s-a mai stabilit că în perioada iulie – octombrie a.c., cei trei împreună cu P. Mihai Tudorel., de 23 de ani au mai deţinut în vederea consumului propriu şi comercializării droguri de risc. Acestea erau vândute contra sumei de 50 lei, banii obţinuţi fiind folosiţi în interes personal”.
Nu doar traficanţii sunt cercetaţi, ci şi cinci consumatori.„Împotriva unui număr de cinci tineri s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunii de consum ilicit de droguri, aceştia fiind cercetaţi în stare de libertate”, se mai arată în comunicatul de presă al SCCO Vrancea.
Anchetatorii continuă verificările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a grupului. Oamenii legii vor să afle de unde erau cumpărate drogurile şi cum erau racolaţi clienţii.
sursa: realitatea.net