Seria eliberărilor din funcție a unor secretari de stat a continuat și astăzi. Primul-ministru Victor Ponta a semnat o serie de decizii în acest sens.Acesta a anunțat și înlocuitorii celor demiși.
Astfel, Dragoș Doroș nu va mai ocupa funcția de secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice. Nici Mihai Vasile –Ozunu nu va mai fi secretar de stat pentru relația cu Parlamentul, informare publică și creșterea calității vieții personalului la Ministerul Apărării Naționale. Ponta a semnat, de asemenea, decizia de eliberare din funcția de secretar de stat la Ministerul Afacerilor europene, dar și cea prin care Manuela Irina Pătrășcoiu nu va mai ocupa fotoliul de secretar general al Ministerului Finanțelor Publice. În locul acestora au fost numiți:
-Liviu Voinea – secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice;
-Claudiu Doltu – secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice;
-Dan Tătaru –secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului la Ministerul Apărării Naţionale;
-Alexandru Răzvan Cotovelea –secretar de stat la Ministerul Afacerilor Europene;
-Stoica Ion – secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor.