- Publicitate -

Opt trenuri anulate în sudul ţării

Opt trenuri de călători au fost anulate şi mai garnituri care circulă în jumătatea de sud a ţării au întârzieri din cauza unor probleme tehnice apărute la materialul rulant şi la infrastructura feroviară ca urmare a temperaturilor foarte scăzute, a anunţat, vineri, compania CFR SA.

 

Potrivit Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, traficul feroviar se desfăşoară în condiţii de iarnă, din cauza temperaturilor foarte scăzute înregistrate la nivel naţional. Astfel, unele trenuri care circulă în jumătatea de sud a ţării ajung la destinaţie cu întârziere, iar opt trenuri de călători care circulau pe rutele Bucureşti Obor – Feteşti, Târgovişte – Pietroşiţa, Târgovişte – Fieni, Târgovişte – Bucureşti Nord, Bucureşti Nord – Fieni, Ploieşti Sud – Urziceni şi retur au fost anulate din cauza unor probleme tehnice apărute la materialul rulant şi la infrastructura feroviară.

De asemenea, trenurile de călători de pe relaţia Periş – Crivina au staţionat între orele 6.45 şi 7.45, din cauza defectării locomotivei trenului IC 551, care circulă pe ruta Bucureşti – Suceava. "Traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă începând cu ora 08.00, după ce trenul IC 551 a fost retras în staţia Crivina cu ajutorul locomotivei trenului IR 3001. Trenul IC 551 şi-a reluat traficul cu o întârziere de 157 minute, iar trenul IR 3001 cu o întârziere de 115 minute. Celelalte garnituri care au staţionat vor ajunge la destinaţie cu întârzieri cuprinse între 9 şi 60 de minute", a precizat surca citată.

Din cauza temperaturilor scăzute înregistrate la nivelul solului au fost semnalate defecţiuni la linia de cale ferată pe anumite intervale de staţii de pe raza regionalelor Braşov şi Galaţi. Circulaţia trenurilor se va desfăşura pe un singur fir între staţiile Daneş – Sighişoara, Feldioara – Apaţa, Mediaş – Aţel, Blaj – Crăciunel, Buzău Sud – Cilibia şi Rosetti – Cilibia.

Echipele de intervenţie lucrează pentru remedierea defecţiunilor tehnice, astfel încât circulaţia trenurilor să fie reluată în condiţii normale de trafic pe ambele fire de circulaţie, a precizat compania CFR.

Informaţii despre posibilele întârzierile ale unor trenuri pot fi obţinute de la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, precum şi la numărul de telefon 021/9521. Vremea va fi geroasă până sâmbătă, mai ales noaptea şi dimineaţa, în cea mai mare parte a ţării. Meteorologii au anunţat că noaptea şi dimineaţa vor fi temperaturi de la minus 15 grade în nord-est, centru şi sud la minus 26 de grade în estul Transilvaniei. În timpul zilei vor fi temperaturi maxime cuprinse între minus 10 şi zero grade.

- Publicitate -

Potrivit directorului Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, temperaturile vor reveni de sâmbătă la normalele perioadei, iar de duminică este posibil să plouă.

sursa: realitatea.net

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

În primăvară vor începe lucrările la pasajul rutier suprateran Sinaia Sud

În primăvara anului viitor, din spusele autorităților sinăiene, încep lucrările la pasajul rutier suprateran de la Sinaia Sud, la intersecția DN 1 Centura Sinaia...

Dacă primarul Ploieștiului ar fi fost președintele unei asociații de locatari…

Atunci când crezi că poți sau vrei ca alții să creadă asta, deși nimic nu te recomandă pentru poziția deținută, îți trec prin cap...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

În primăvară vor începe lucrările la pasajul rutier suprateran Sinaia Sud

În primăvara anului viitor, din spusele autorităților sinăiene, încep lucrările la pasajul rutier suprateran de la Sinaia Sud, la intersecția DN 1 Centura Sinaia...

Dacă primarul Ploieștiului ar fi fost președintele unei asociații de locatari…

Atunci când crezi că poți sau vrei ca alții să creadă asta, deși nimic nu te recomandă pentru poziția deținută, îți trec prin cap...

Programul de ridicare a gunoiului menajer în comuna Telega, în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Vor exista modificări privind programul de colectare a deșeurilor menajere în comuna Telega în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, pentru data de 25 decembrie, gunoiul...

Cine sunt noii jurați Chefi la Cuțite. Antena 1 a făcut anunțul oficial

Antena 1 a anunțat cine vor fi noii jurați de la Chefi la Cuțite, după ce Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au refuzat să mai...

Jurnalista Emilia Şercan protestează de nouă zile față de clasarea dosarului de kompromat

Jurnalista Emilia Şercan anunţă duminică, într-o postare pe Facebook, că protestează de 9 zile în faţa Parchetului General şi a Parchetului Curţii de Apel...
Emisiuni
- Publicitate -

O nouă tentativă eșuată de a avea iluminat ornamental la Ploiești. Ședință fără cvorum la Consiliul Local

Ședința Consiliului Local Ploiești, programată, luni, de la ora 14.30, nu a mai avut loc, din lipsă de cvorum. Pe ordinea de zi figura...

Acces pe bază de…dulciuri la concertul caritabil organizat de bikerii de la Happy Street Brotherhood Câmpina

Membri ai Clubului de motocicliști Happy Street Brotherhood Câmpina organizează Christmas Charity Party, unde accesul se va face pe bază de dulciuri, care vor...

Cine e turistul din București care a murit duminică în Bucegi

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din București și-a pierdut viața duminică în masivul Bucegi după ce a căzut în gol. Potrivit salvatorilor...

Ce șanse are România să producă o surpriză plăcută la Euro 2024

Calificarea naționalei de fotbal a României la Euro 2024 a însemnat o surpriză foarte plăcută pentru iubitorii de fotbal din țara noastră. Bucuria calificării...

UPDATE Președintele Claudiu Tudor dezminte informația că Petrolul Ploiești l-ar vinde pe Seniko Doua, fundașul dreapta al echipei, în SUA

După ce Gazeta Sporturilor a publicat informația potrivit căreia Seniko Doua (22 de ani), fundașul dreapta de la Petrolul, va pleca în MLS în...
Emisiuni
- Publicitate -