Ce a provocat incendiul cu 3 morți din Penitenciarul Satu Mare – VIDEO

0
Screenshot_13_f5026.png

Screenshot_13_f5026.png

Trei deținuți și-au pierdut viața și alți doi au fost răniți într-un incendiu puternic produs la Penitenciarul Satu Mare. Cei doi răniți au fost transportați la UPU Satu Mare, potrivit realitateadesatumare.net. Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) a anunțat, miercuri seară, că cei 10 deținuți care au provocat incendiul nu au invocat nemulțumiri.

Flăcările au izbucnit într-o celulă în care se aflau 10 persoane, iar totul ar fi plecat de la nemulțumirile generate de faptul că vizitele permise de către conducerea penitenciarului la deținuți, din partea apropiaților, s-au rărit în urma epidemiei de coronavirus.

Se pare că mai mulți deținuți ar fi dat foc unor saltele dintr-o celulă.

Potrivit unor surse judiciare, numărul mare al bagajelor din cameră, dar mai ales saltelele din burete, interzise, de altfel, în spatele gratiilor, au dus la numărul mare al deceselor.

Cauzele și împrejurările producerii incidentului vor putea fi stabilite, cu exactitate, de organele judiciare abilitate în efectuarea cercetărilor.

Sursa text si foto Realitatea.net

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău