„Pentru pacientul sănătos, masca nu aduce nicio protecție”, spune un medic pediatru

0
xkV6FR9u_6aec5.jpg

xkV6FR9u_6aec5.jpg

Medicul pediatru Mihai Craiu a vorbit într-un interviu la Pro TV, despre cele mai importante reguli de sănătate care trebuie respectate în această perioadă de părinți pentru copiii lor.

Discuția a pornit de la situația iminentă cu care se confruntă România în prezent în ceea ce privește epidemia de coronavirus, după ce în Italia s-au înregistrat până acum cele mai multe cazuri din afara Asiei.

Medicul Mihai Craiu spune că, din studiile date publicității de medicii chinezi, până acum nu s-au înregistrat niciun deces provocat de coronavirus la copii. Sfatul doctorului pentru părinții din România este să nu devină ”complet paranoici dacă există o boală cu răceală și febră” și să respecte regulile elementare de igienă: spălatul pe mâini cât mai des și evitarea contactului fizic cu alte persoane.

Medicul Mihai Craiu mai spune că măștile de protecție pe care le găsim în farmacii nu îi ajută pe oamenii sănătoși să nu se îmbolnăvească, pentru că sunt construite destul de rudimentar.

În schimb, dacă o persoană bolnavă poartă această mască, este diminuat riscul ca cei din jurul său să se îmbolnăvească la rândul lor.

”În principiu, măștile sunt, în conformitate cu toate studiile la ora actuală, eficiente pentru pacientul bolnav. Adică? Să nu împrăștie când strănută sau tușește picăturile fluide, ceața aceea mică, care va căra virusuri sau bacterii la cei din jurul nostru. Pentru pacientul sănătos care trebuie să se ducă la școală sau merge în parc, masca nu aduce nicio protecție în plus, pentru că virusurile sunt atât de mici încât orificiile măștii … plus că nu stă fix pe față, nu ne protejează. Masca chirurgicală a fost inventată ca un chirurg să nu contamineze plaga pe care o operează, nu ca să nu-i vină din plagă”, a declarat medicul Mihai Craiu, conform Stirileprotv.

foto twitter Reg.Lombardia

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here