cagula-hot-dambovita_9e790.jpg

Jaf ca în filme pus la cale de doi minori, în Dâmbovița. Unul dintre ei ar fi pătruns în magazin, având o cagulă pe față, a amenințat vânzătoarea cu un cuțit și a sustras 1.085 de lei, iar apoi s-a făcut nevăzut, alături de prietenul său. 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați, ieri, de către administratorul unei societăți comerciale cu privire la faptul ca o angajata are un conflict cu un client.

Ajunși la fața locului, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că „un tânăr, care avea fața acoperită cu o cagulă, ar fi pătruns în magazin, ar fi amenințat vânzătoarea cu un obiect ascuțit-tăietor și ar fi sustras 1.085 de lei.Totodată, în

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Polițiștii au reușit, rapid, identificarea bănuiților au identificat bănuiții, ambii fiind minori. Față de tânărul care sub amenințări ar fi sustras banii, s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca pe parcursul acestei zile sa fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște pentru dispunerea unei măsuri preventive, potrivit IPJ Dâmbovița.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul infracțiunii de tâlhărie calificată. 

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, fiind restituit părții vătămate.

foto cu caracter ilustrativ

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg