Un tânăr din Târgu Mureș a fost bătut și călcat intentionat cu ATV-ul de paznicii pârtiei de la Topliţa, judetul Harghita. Totul a început după ce tânărul a avut o altercatie cu instructorul de schi.
„La data de 24.01.2020, la ora 14:11, Poliţia Municipiului Topliţa a fost sesizată telefonic, prin intermediul S.N.U.A.U. 112, cu privire la o agresiune fizică petrecută la baza unei pârtii din localitate”, a transmis, vineri seară, Poliţia Judeţeană Harghita.
„La faţa locului s-a deplasat o patrulă mixtă, formată din poliţist şi jandarm, care au constatat că un turist de 21 de ani, din judeţul Mureş, aflat la schi pe pârtia respectivă, în urma unor neînţelegeri privind urcarea cu teleschiul, ar fi fost lovit cu pumnii şi picioarele de către unul dintre membrii personalului de serviciu”, scrie News.ro.
Se pare că angajatul respectiv a luat legătura cu alţi colegi, care s-au prezentat la baza pârtiei cu un vehicul de tip ATV şenilat, pentru a lămuri situaţia, iar la plecarea de la locul incidentului, ATV-ul, la bordul căruia se aflau două persoane, ar fi trecut cu şenila stânga faţă peste picioarele tânărului de 21 de ani, din municipiul Târgu Mureş.
Polițiștii au întocmit un dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, în care poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea stabilirii tuturor cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului.
foto cu caracter ilustrativ
sursa text ZiarHarghita.ro