Un tânăr din Dâmbovița s-a ales cu dosar penal după un chef. A „împrumutat” mașina unui prieten, chiar dacă nu avea permis

0
accident-dambovita_c3161.jpg

accident-dambovita_c3161.jpg

Cazul a intrat în atenția Poliției după ce, ieri, oamenii legii au fost sesizați că a avut loc un accident pe raza localității Mărcești. Un tânăr în vârstă de 19 ani a lovit două autoturisme, iar în urma cercetărilor s-a constatat că acesta nu avea permis de conducere. Totodată, mașina pe care o conducea se pare că ar fi fost luată de la un prieten, fără acordul acestuia.

Polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Politie Rurala Băleni au fost sesizați, ieri, cu privire la faptul ca pe raza localității Mărcești s-a produs un eveniment rutier.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un șofer de 19 ani, din Lucieni, care nu deține permis de conducerea pentru nicio categorie de vehicule, în timp ce conducea au auto, pe raza localității Mărcești, ar fi intrat în coliziune cu un autovehicul staționat și cu un altul care circula din sensul opus de mers”, a anunțat IPJ Dâmbovița, care a precizat că evenimentul rutier s-a soldat, din fericire, numai cu pagube materiale.

Lucrurile se complică însă pentru tânărul care a provocat accidentul. În cauza, polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Tânărul se pare că ar fi fost la un chef și de aici, împreună cu un alt băiat, ar fi „împrumutat” mașina unui prieten. 

Foto cu caracter ilustrativ

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău