Un tânăr șofer din Târgu Jiu pune în dificultate măsurătorile făcute de drug test. Asta după ce, în urma unei razii, în care a fost testat cu aparatul amintit, conducătorul auto s-a trezit că este acuzat pentru consum de droguri. Tânărul a susținut încă de la început că singura substanță consumată fusese paracetamol. Dreptatea însă și-a câștigat-o în instanță.
Pe numele lui polițiștii întocmiseră dosar penal pentru conducere sub influența drogurilor.
Este primul șofer care întoarce rezultatul drug testului și, până la urmă și rezultatul anchetei, pentru că acesta a reușit să demonstreze medical că nu a consumat droguri, anunță Europa FM.
Șoferul, în vârsta de 25 de ani, din Târgu-Jiu a fost testat în noaptea de 19 spre 20 iulie cu un asemenea aparat, iar polițiștii au tras concluzia că a condus sub influenţa substanţelor psihoactive. Așa a indicat aparatul Drug Test..
Tânărul a contestat acest lucru și abia acum, în urma unei expertize medicale, analizele efectuate la institutul „Mina Minovici” au arătat că într-adevăr șoferul nu consumase droguri. Rezultatul a indicat că luase paracetamol, mai spune sursa citată.
Cel mai probabil, șoferul va scapă de acuzația penală, însă polițiștii vor avea acum probleme. În sensul că, fie nu au interpretat corect rezultatul, fie aparatele au o problemă.