974x468_05edc.jpg

Ancheta DIICOT privind tragedia de la Caracal a luat ieri o nouă întorsătură. Procurorii l-au arestat pe Ştefan Risipiceanu, un bărbat de 46 de ani, pentru violarea Luizei Melencu. Fapta s-a petrecut la Dincă în casă, înainte de uciderea fetei.

Potrivit șefului interimar al DIICOT, Georgiana Hosu, suspectul l-a surprins pe Dincă în timp ce o ținea sechestrată pe Luiza Melencu în casa din Caracal și i-a cerut criminalului să o violeze pentru a păstra secretul.

Extras din declarația șefului DIICOT:

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

”La explicațiile oferite de către inculpatul DINCĂ GHEORGHE în sensul că victima este o fată pe care a adus-o pentru a întreține relații sexuale, inculpatul reţinut i-a solicitat acestuia să-i permită şi lui întreţinerea de astfel de relaţii cu MELENCU MIHAELA LUIZA. În aceste împrejurări, pentru a-şi conspira faptele, inculpatul DINCĂ GHEORGHE a fost de acord. Astfel, în aceeași zi, în camera unde dormea inculpatul DINCĂ GHEORGHE, prin constrângere manifestată prin violență fizică și verbală, cei doi au violat-o pe tânăra lipsită de libertate”.

Citește și El este Ștefan Risipițeanu, bărbatul acuzat că a violat-o pe Luiza Melencu înainte să o ucidă Gheorghe Dincă

După ce Dincă a fost arestat ca urmare a violării și uciderii Luizei Melencu și altei minore, Ştefan Risipiceanu a devenit vedetă TV. El a declarat atunci televiziunilor de știri și ziarelor naționale că, deși îl ajuta la treburile gospodărești pe Dincă, nu a văzut nimic suspect. 

"N-am văzut, domne, nimic. N-am văzut niciodată nimic în casa lui Dincă. Nimic suspect. Eu mă duceam doar să-l ajut la ce avea nevoie. Două săptămâni am stat la el acasă înainte să fie arestat, am dormit în şopronul din curte, dar n-am văzut nimic", a declarat Ştefan Risipiceanu pentru Adevărul imediat după reţinerea lui Gheorghe Dincă. Procurorii l-au audiat şi ei pe Ştefan Risipiceanu. De mai multe ori. Anchetatorii l-au întrebat inclusiv unde s-a ars pe mâini. Şi lor, ca şi ziariştilor, Fane le-a spus acelaşi lucru: "De la soare sunt ars. Sunt şi pe corp. La faţă nu m-am ars pentru că mereu port şapcă".

Suspectul a fost arestat pentru violarea Luizei Melencu, dar procurorii susțin că nu a participat la uciderea ei, faptă asumată exclusiv de Gheorghe Dincă.

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg