perchezitii-calarasi_871d5.jpg

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Călărași au investigat activitatea infracțională a doi tineri, bănuiți de comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice, viol, șantaj și proxenetism.

Polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași, împreună cu D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Călărași, au efectuat, marți, 26 noiembrie, două percheziții domiciliare în județul Călărași, la doi bărbați bănuiți de comiterea infracțiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice, viol, șantaj și proxenetism.

„În fapt, la începutul anului 2017, cei doi, în vârstă de 17 și 18 ani, ar fi realizat un material pornografic cu o tânără de 16 ani, fără știrea sau consimțământul acesteia. Ulterior, în perioada 2017- octombrie 2019, tânărul de 18 ani ar fi amenințat-o că va publica materialele pornografice în mediul online și că va distribui fotografiile și înregistrările către diferite persoane, pentru a o determina să întrețină relații sexuale. În vara anului 2019, prin utilizarea acelorași constrângeri de natură morală, acesta ar fi determinat-o să întrețină raporturi sexuale cu doi bărbați, cu scopul obținerii de foloase materiale”, a precizat IGPR.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

De la percheziții, au fost ridicate mai multe sisteme informatice, medii electronice de stocare și 8 telefoane mobile.

„Tânărul de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă, cercetările fiind continuate față de cei doi”, a precizat IGPR.

Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar în activități au fost angrenați și jandarmi.

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg