Descoperirea macabră a avut loc, sâmbătă în jurul prânzului, în localitatea Titu din județul Dâmbovița. Un vecin a sunat la 112 și a alertat autoritățile.
Bărbatul, în vârstă de 68 de ani, a fost găsit decedat în fața locuinței, pe treptele casei. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și ale Serviciului de Ambulanță.
La prima vedere, cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență. Bărbatul locuia singur și, potrivit primelor date, a fost găsit decedat de către un vecin, care a alertat autoritățile.
Cadavrul va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.