- Publicitate -

O fată de 15 ani din Vaslui, atacată și terorizată de un bărbat. Poliţiştii: „Dacă era drăguță cu el, acum nu o mai amenința”

fata-minora-hartuita-1_90fea.jpg

O fată de 15 ani din Vaslui a fost atacată cu cuţitul de un bărbat îndrăgostit de ea, chiar în curtea casei. Poliţiştii, susţine fata, au certat-o când a făcut plângere, spunând că „dacă era drăguță cu el, acum nu o mai amenința”.

- Publicitate -

O fată de 15 ani din Gara Banca, județul Vaslui, trăieşte de mai mulţi ani un coşmar, doar pentru că i-a picat cu tronc unui bărbat din sat, mai mare cu peste 20 de ani decât ea.

Adolescenta este urmărită, hărţuită şi ameninţată cu mortea de bărbat, iar poliţiştii din comună n-au făcut nimic până acum.

Gigi Hrituc are 36 de ani şi încă de când fata avea 12 ani a început să o oprească pe stradă şi să îi spună că o doreşte, că e îndrăgostit de ea şi că o omoară dacă nu face ce îi spune el. Sâmbătă, pe 31 august, acesta a aflat că fata este acasă doar cu surorile ei mai mici si că părinţii ei sunt plecaţi din localitate la un botez, scrie Vremea Nouă.

A intrat peste fată în curte, sărind gardul, cu un cuţit în mână! „El a crezut că mă poate avea cu forţa! Mă oprea pe drum, mă ameninţa, mă trăgea de mână să mă duc cu el, că dacă nu mă culc cu el mă bate, mă omoară, dă foc la casă, cum de altfel a şi făcut! Chiar ne-a dat foc la casă acum ceva timp! L-am înregistrat când mă ameninţa, am dat filmarea la poliţie la Banca, dar domnii poliţişti au zis că nu pot face nimic.”, a povestit fata sursei citate.

„Sâmbătă pe la orele 13:00 am auzit o tablă! El sărise gardul la noi şi şi-a azvârlit papucii peste gard. Voia să intre în casă printr-un loc unde să nu-l văd, să mă prindă în casă. Am ieşit afară, m-am uitat, şi când am întors capul era el în spatele meu, cu un cuţit în mână! Am început să ţip, mamaie, mamaie, şi atunci el a fugit! Am sunat imediat la 112, era 13:30! De nenumărate ori am sunat, dar mi-au spus că poliţiştii sunt la o bătaie la Vutcani şi abia la 16:30 au venit! Au început să mă întrebe cum s-a întâmplat, iar unul din poliţişti mi-a spus <<Domnişoară, dar de ce nu i-aţi dat atenţie dimineaţă?>>. Am înlemnit când am auzit. Am depus plângere de luni dimineaţă pentru violare de domiciliu şi ameninţare.”, mai spune fata, şocată că poliţistul i-a sugerat că dacă nu l-ar fi refuzat pe bărbat, acesta nu o mai ataca.

citește mai multe pe vremeanoua.ro

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

În primăvară vor începe lucrările la pasajul rutier suprateran Sinaia Sud

În primăvara anului viitor, din spusele autorităților sinăiene, încep lucrările la pasajul rutier suprateran de la Sinaia Sud, la intersecția DN 1 Centura Sinaia...

Dacă primarul Ploieștiului ar fi fost președintele unei asociații de locatari…

Atunci când crezi că poți sau vrei ca alții să creadă asta, deși nimic nu te recomandă pentru poziția deținută, îți trec prin cap...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

În primăvară vor începe lucrările la pasajul rutier suprateran Sinaia Sud

În primăvara anului viitor, din spusele autorităților sinăiene, încep lucrările la pasajul rutier suprateran de la Sinaia Sud, la intersecția DN 1 Centura Sinaia...

Dacă primarul Ploieștiului ar fi fost președintele unei asociații de locatari…

Atunci când crezi că poți sau vrei ca alții să creadă asta, deși nimic nu te recomandă pentru poziția deținută, îți trec prin cap...

Programul de ridicare a gunoiului menajer în comuna Telega, în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Vor exista modificări privind programul de colectare a deșeurilor menajere în comuna Telega în perioada sărbătorilor de iarnă. Astfel, pentru data de 25 decembrie, gunoiul...

Cine sunt noii jurați Chefi la Cuțite. Antena 1 a făcut anunțul oficial

Antena 1 a anunțat cine vor fi noii jurați de la Chefi la Cuțite, după ce Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu au refuzat să mai...

Jurnalista Emilia Şercan protestează de nouă zile față de clasarea dosarului de kompromat

Jurnalista Emilia Şercan anunţă duminică, într-o postare pe Facebook, că protestează de 9 zile în faţa Parchetului General şi a Parchetului Curţii de Apel...
Emisiuni
- Publicitate -

O nouă tentativă eșuată de a avea iluminat ornamental la Ploiești. Ședință fără cvorum la Consiliul Local

Ședința Consiliului Local Ploiești, programată, luni, de la ora 14.30, nu a mai avut loc, din lipsă de cvorum. Pe ordinea de zi figura...

Acces pe bază de…dulciuri la concertul caritabil organizat de bikerii de la Happy Street Brotherhood Câmpina

Membri ai Clubului de motocicliști Happy Street Brotherhood Câmpina organizează Christmas Charity Party, unde accesul se va face pe bază de dulciuri, care vor...

Cine e turistul din București care a murit duminică în Bucegi

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din București și-a pierdut viața duminică în masivul Bucegi după ce a căzut în gol. Potrivit salvatorilor...

Ce șanse are România să producă o surpriză plăcută la Euro 2024

Calificarea naționalei de fotbal a României la Euro 2024 a însemnat o surpriză foarte plăcută pentru iubitorii de fotbal din țara noastră. Bucuria calificării...

UPDATE Președintele Claudiu Tudor dezminte informația că Petrolul Ploiești l-ar vinde pe Seniko Doua, fundașul dreapta al echipei, în SUA

După ce Gazeta Sporturilor a publicat informația potrivit căreia Seniko Doua (22 de ani), fundașul dreapta de la Petrolul, va pleca în MLS în...
Emisiuni
- Publicitate -