BCCO_CLUJ_5d34e.jpg

Doi cetățeni nemți au derulat în Maramureș un fals program social, victime fiind tineri de naţionalitate germană, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani. Sub pretextul unui aşa-zis „program de reeducare”, minorii erau obligați să execute munci epuizante, bătuți și amenințați.

Comunicatul DIICOT

La data de 27.08.2019, procurorii D.I.I.C.O.T.  – Biroul Teritorial Maramureş împreuna cu ofițerii de poliție judicare din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş și Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj-Napoca, efectuează un număr de 8 percheziţii domiciliare pe raza oraşului Vişeu de Sus şi a comunei Leordina, județul Maramureş, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiuniloe de trafic de persoane, trafic de minori şi lipsire de libertate în mod ilegal.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2014 – august 2019, un număr de 8 suspecţi, dintre care doi cetăţeni germani,soţ şi soţie, au constituit un grup infracțional organizat care a avut ca principal scop traficarea pe raza județului Maramureş, a mai multor tineri de naţionalitate germană, cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani, sub paravanul desfăşurării unor activităţi autorizate de servicii educative ce vizau recuperarea şi reintegrarea socială a acestora, în baza unor programe şi proiecte derulate şi coordonate de către cei doi suspecţi de naţionalitate germană.

În realitate, tinerii au fost supuşi unui regim de lipsire de libertate, de interzicere în a comunica în exterior cu familiile din Germania ori cu alte persoane sau autorităţi române, fiind obligaţi ca, sub pretextul unui aşa-zis „program de reeducare” conceput de către cetăţeanul german, să execute munci epuizante în gospodăriile unor localnici aflaţi în anturajul suspecţilor – dincolo de capacităţile şi limitele fizice ale vârstei lor ori afecţiunilor de care suferă – practicându-se asupra minorilor metode umilitoare, degradante, ţinerea lor în stare de sclavie şi exercitarea asupra lor în mod repetat de acte de violenţă gravă şi ameninţări.

În acest mod tinerilor le-a fost creată o puternică stare de temere şi chiar de traumă ca urmare a bătăilor repetate, privării de hrană, lipsirii de libertate prin închiderea într-un aşa-zis „arest”, exercitării unor manopere medicale intruzive împotriva voinţei lor, ţinerii deliberate a minorilor în ger şi în frig sau în ploaie etc. – toate cu titlu de „pedeapsă” menită să „educe” comportamentul copiilor. Unii dintre minori au avut chiar intenţii suicidale din cauza acestui regim.

Aşa-zisul program social (finanţat de către statul german) fondat şi coordonat de către suspectul de naţionalitate germană  este reprezentat de serviciul social intitulat „Projekt Maramureş”, al cărui furnizor acreditat este o asociaţie cu sediul în municipiul Baia Mare, jud. Maramureş, din datele deţinute până la acest moment rezultând că aceasta are doar un rol formal în derularea proiectului respectiv, care a primit licenţă de funcţionare din partea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice din România, valabilă pentru o perioadă de 5 ani în intervalul 01.02.2016 – 01.02.2021.

În programele oficiale ale acestui proiect sunt prevăzute în scop de reabilitare o multitudine de activităţi recreative, menite să stimuleze dorinţa de linişte şi de integrare a tinerilor, de regulă în mijlocul naturii, beneficiind de educaţie multidisciplinară prin intermediul unor specialişti în pedagogie, psihologie şi diverse activităţi lucrative.

În realitate, victimele sunt excluse de la orice formă de continuare a studiilor, le sunt întrerupte tratamentele medicale pe care le au prescrise ca terapie, li se confiscă actele de identitate, bunurile personale (în principal cele care ar facilita posibilitatea de comunicare cu lumea exterioară) şi sunt supuşi metodelor dure şi brutale de aşa-zisă re-educare, adoptate de către suspect şi persoanele din anturajul său, în baza ideilor promovate de acesta cu privire la conceptul de educaţie.

Din cercetările efectuate în cauză există date şi indicii despre faptul că fondurile băneşti asigurate de statul german pentru finanţarea activităţii acestui proiect sunt deturnate în mare parte de la scopul dedicat şi sunt însuşite de către membrii grupului, prin mai multe metode ilicite practicate pentru a asigura o aparenţă de legalitate.

Menţionăm faptul că, o parte dintre minorii abuzați au fost identificați și încredinţaţi spre instituţionalizare temporară, Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Maramureş.

Prin ordonanța din data de 27.08.2019, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism, în temeiul dispozițiilor art. 17 din O.U.G. nr. 78/2016, modificată și completată prin Legea nr. 120/2018 și art. 325 Cod procedură penală, a dispus preluarea dosarului înregistrat la Biroul Teritorial Maramureș de către D.I.I.C.O.T – Structura Centrală – Secția de Combatere a Criminalității Organizate.

Prin ordonanță s-a apreciat că,  având în vedere complexitatea cauzei și resursele tehnice logistice și umane necesare aflării adevărului judiciar, preluarea dosarului de la Biroul Teritorial Maramureș la Structura Centrală D.I.I.C.O.T. ar contribui la stabilirea corectă a situației de fapt, prin administrarea tuturor probelor necesare și utile cauzei cu respectarea drepturilor procesuale ale părților.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg