YWYzZTIwZTlmODA2YzIwZjVlMmJlMjkxYzcxMQ.thumb_1ba4d.jpg

După ce o minoră a pus pe jar 80 de polițiști din București, spunând la 112 că este sechestrată, un alt apel fals a fost înregistrat ieri la Sibiu. O femei și-a anunțat rudele ca a fost răpită şi sechestrată împreună cu fiica ei minoră, însă totul s-a docedit a fi o farsă. Polițiștii atrag atenția asupra acestui fenomen pericolos, care blochează activitatea instituțiilor de urgență.

Apelul Poliției Române:

Stimați cetățeni,

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Venim în fața dumneavoastră pentru a vă cere sprijin și înțelegere.

Problema apelurilor false la 112 nu este numai una instituțională, ci a tuturor celor care au, la un moment dat, nevoie de ajutor.

Dacă sunteți copii, nu vă jucați cu 112! Poate alți copiii, în acel timp, au nevoie urgentă să ajungă cineva la ei.

Dacă sunteți părinți, învățați-i pe cei mici la ce se folosește 112. Explicați-le că acest număr nu este de joacă.

Și nu în ultimul rând, pentru noi, cei maturi, 112 nu este un mijloc de a crea alibiuri.

Să nu uităm că sutele de polițiști angrenați în căutarea unor prezumtive victime sunt aceeași care trebuie să intervină la urgențe reale.

Mai mult, în spatele a ceea ce se vede în spațiul public, la o astfel de intervenție -  de cele mai multe ori acele patrule de poliție - sunt specialiști, tehnică de localizare, logistică, decidenți, procurori sau polițiști.

Pentru eficiența acestui întreg angrenaj, acești oameni ar trebui să se ocupe de situațiile reale. Cele în care viața unor vecini, prieteni, rude sau cunoștințe de ale noastre, este pusă în primejdie.

Aici nu vorbim doar de utilizarea unor resurse ale Poliției, pentru că Poliția trebuie să răspundă la fel la orice astfel de alerte - false sau adevărate.

Vorbim de timpii pe care îi putem pierde pentru intervențiile reale, din cauza unor alarme false.

Așadar, facem un apel de urgență PENTRU numărul de urgență 112.

Să nu ne jucăm cu viața și cu sănătatea semenilor! Într-o zi, este posibil să avem noi nevoie de ajutor.

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg