PTc4MCZoPTQ0MCZoYXNoPTMzNmY5YmE1ZWRmZTdhMjE5MDMxYWUxOTcyNDI1YmQ1.thumb_1_beb7e.jpg

Fetița de 8 ani care a fost luată de poliţişti din casa în care a fost crescută de un asistent maternal din Baia de Aramă a ajuns la familia care a adoptat-o și-a revenit din şocul prin care a trecut, relatează PS News, care a intrat în posesia mai multor fotografii care o înfăţişează pe Sorina alături de mama adoptivă.

„Copilul e foarte bine, şi-a revenit, a mâncat, şi-a desfăcut cadourile şi se joacă cu fratele său. Pe drum copilul şi mama adoptivă au discutat şi au făcut un pact, au convenit că vor fi bune prietene, cu o condiţie ca mama adoptivă să o lase să se facă ce vrea ea când va fi mare”, au declarat pentru PS News apropiaţi ai familiei.

Fetița din Baia de Aramă a fost adoptată de o familie de români din America, după ce nicio familie din țară nu a dorit să o adopte, potrivit autorităților. Și fosta asistentă maternala a dat de două ori declarație că nu dorește adopția, potrivit VeDemJust. Pe de altă parte, familia la care a crescut fetița până acum spune că i-a fost refuzată adopția.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Sorina a fost luată astăzi cu mascații din casa în care a crescut. Ea a refuzat să plece de lângă asistenta maternală și a plâns. A fost scoasă din casă și dusă la mașină de un procuror, îm timp ce fetița țipa că nu vrea să plece. Procurorul general Bogdan Licu a dispus, vineri, verificări la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova privind modul în care un procuror din acea structură a intervenit în cazul fetiței din Mehedinți și a efectuat percheziția domiciliară. 

Citiți mai mult pe PS News.ro

PTc4MCZoPTQ0MCZoYXNoPTMzNmY5YmE1ZWRmZTdhMjE5MDMxYWUxOTcyNDI1YmQ1.thumb_1_8dfa5.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
jurnalist
Mai multe despre autor și articolele sale
Din anul 2013 face parte din echipa Observatorul Prahovean. Spune că mai are multe lucruri de învățat, nu s-a plictisit și nu vrea să facă altceva.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg