Carmen-Dan_ae3b8.jpg

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a declarat că se gândește să-l viziteze pe Liviu Dragnea în închisoare, menționând că ea nu se dezice de trecut, ca alți colegi de partid, și precizând că Liviu Dragnea are „meritul extraordinar” de a fi ținut partidul unit, a precizat ministrul la Antena 3.

„Nu am vorbit cu domnul președinte, e și o perioadă specială, cea de carantină, nu s-a întâmplat să existe această solicitare.

Dânsul stabilește cu cine poate discuta telefonic în această perioadă. În această perioadă, l-au vizitat cei din familie și, evident, avocatul. Bineînțeles că iau în calcul această posibilitate (de a-l vizita -n.r.).

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Eu nu sunt din categoria celor care se dezic. În ultima vreme, am văzut destui, din păcate, chiar din partid, care se dezic de ceea ce a fost înainte. Liviu Dragnea are un merit extraordinar, Liviu Dragnea a ținut acest partid unit. Prefer să nu dau exemple pentru că nu sunt un om conflictual.

Lucrurile trebuie să se așeze, sunt convinsă că se vor așeza. Am încredere foarte mare în această perioadă în puterea de a strânge și a da acest semnal de unitate pe care o are premierul Dăncilă”, a declarat Carmen Dan, la Antena 3.

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Claudiu Vasilescu
jurnalist
Mai multe despre autor și articolele sale
Jurnalist din 1993. 10 ani de radio, 15 de TV și alternativ presă scrisă. ”Am ales presa online pentru că este singura unde nu există limite în exprimare.”
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg