fbpx

646x404_2_f6950.jpg

Un jandarm a lovit, luni, un elev într-un liceu din județul Giurgiu, unde avea loc examenul de bacalaureat, după ce băiatul l-ar fi înjurat. Agentul și-a depus demisia miercuri dimineață, iar Jandarmeria Română a anunțat că a dispus un control în acest caz, relatează Mediafax.

"Astăzi dimineață (miercuri -n.r.) ne-au fost arătate niște imagini în care un subofițer lovește un elev. Luni, la liceul "Tiu Dumitrescu" din orașul Mihăilești a avut loc evenimentul. Jandarmeria asigura măsurile de ordine și liniște publică la bacalaureat și a spus că le-a atras atenția unor elevi că fac zgomot, iar un elev i-a adresat injurii", a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicoleta Beianu, purtător de cuvânt Jandarmeria Giurgiu.

Părinții elevului au depus plângere, care a fost declinată la Parchetul Militar, iar subofițerul, care lucrează în Jandarmerie din 2005 și are în jur de 40 de ani, și-a prezentat demisia miercuri dimineață, potrivit sursei citate.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Jandarmeria Română a anunțat că a dispus un control în acest caz.

"Conducerea unității din care face parte jandarmul a vizionat imaginile care surprind incidentul și a demarat activitățile necesare pentru punerea la dispoziția Parchetului Militar a tuturor informațiilor, în vederea soluționării cât mai urgente a cauzei. Jandarmeria Română dezaprobă cu fermitate astfel de comportamente individuale care aduc atingere onoarei și demnității militare și lezează integritatea fizică a persoanei, și se delimitează de atitudinea jandarmului implicat în incident. Pentru evitarea pe viitor a unor situații de acest gen, conducerea Jandarmeriei Române a dispus constituirea unei comisii de verificare și control, care va analiza cauzele ce au condus la producerea acestui eveniment", se arată într-un comunicat de presă al Jandarmeriei Române, remis MEDIAFAX.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Ștefan Vlăsceanu
jurnalist
Din anul 2013 face parte din echipa Observatorul Prahovean. Spune că mai are multe lucruri de învățat, nu s-a plictisit și nu vrea să facă altceva.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg