furt-masina_8c5b5.jpg

Infractorii sunt foarte inventivi atunci când vor să dea o ”lovitură”. Printre cele mai vizate de aceştia sunt obiectele sau sumele de bani din interiorul autoturismelor sau chiar maşinile, dacă le găsesc pornite sau cu cheile la vedere. 

În afară de metoda foarte cunoscută, a accidentului, mai sunt şi alte practici ilegale prin intermediul cărora infractorii reuşesc să ”spargă” autoturismele. Prezentăm, în continuare, câteva dintre aceste metode ”ingenioase”: 

Metoda cerşetorului

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Acţionează de obicei la semafoare în grup, dacă văd obiecte sau genţi pe bancheta din spate. Unul dintre cerşetori apelează la mila şoferului, iar ceilalţi dau lovitura. Recomandarea este să se circule cu uşile închise din interior, astfel încât să nu poată fi deschise din afară atunci când se staţionează în trafic. Cerşetorii infractori acţionează seara sau noaptea.

Metoda abţibildului

Constă în lipirea unui abţibild pe lunetă, care, de obicei, nu este observat de şofer decât atunci când porneşte de pe loc şi se uită în oglinda retrovizoare. Se recomandă oprirea motorului şi blocarea uşilor la coborârea din maşină pentru a nu da posibilitatea hoţilor să intre şi să fure ceva din interior.

Metoda ”am nevoie de ajutor!”

O maşină (de obicei cu numere de înmatriculare străine) este oprită pe marginea şoselei cu capota deschisă, iar lângă ea se află un bărbat sau o femeie care face semne disperate pentru că ar avea nevoie de ajutor. Într-o astfel de situaţie, cea mai bună soluţie este continuarea drumului deşi aşa-zisul ”nepăstuit” ar putea să alerge după maşină disperat. O oprire este pagubă sigură, fiind mai mulţi infractori implicaţi. Cel care stă în drum distrage atenţia, în timp ce altcineva are grijă ca persoana să rămână fără lucruri sau chiar fără maşină. Nu trebuie acceptat sub nicio formă tractarea maşinii sau transportul unuia dintre ei către un service sau cea mai apropiată localitate.

Citește continuarea pe adevarul.ro

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Ștefan Vlăsceanu
jurnalist
Mai multe despre autor și articolele sale

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg