fbpx

denes_17a54.jpgÎn ținută de birou, Ioan Deneș, ministrul Pădurilor și Apelor, s-a văzut nevoit să împingă una dintre mașinile delegației sale, care se împotmolise în satul Corod, din județul Galați. Demnitarul se afla în localitate, împreună cu primarul pentru a verifica modul în care sunt evaluate pagubele inundațiilor înregistrate aici.

În timpul vizitei, una dintre maşinile din convoiul demnitarului a rămas blocată în noroi. Deneş, împreună cu primarul au împins vehiculul, potrivit Mediafax.

Primarul comunei inundate i s-a plâns ministrului spunându-i că autorităţile centrale nu au făcut nimic pentru a preîntâmpina producerea inundaţiilor în zonă, deşi comuna a fost lovită şi în urmă cu şase ani de două inundaţii de proporţii. De atunci, singurele lucrări de apărare au fost făcute cu banii comunităţii.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Ministrul Apelor şi Pădurii, Ioan Deneş, a refuzat să spună de ce nu au fost făcute lucrări de apărare până în prezent, însă a promis ca va debloca de urgenţă fonduri guvernamentale pentru realizarea unor diguri.

De asemenea, pagubele înregistrate de locuitori vor fi evaluate după retragerea defintivă a apelor.

Sursa foto: www.digi24.ro

denes_17b68.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Liliana Maxim Minculescu
redactor
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg