Mjk4MjRjMDUyNGRlNTUxODJkMjRkZjI3NDhmMzhkZA.thumb_b9ab6.jpg

Poliţistul din Timiș, împuşcat mortal de urmărit care avea de executat o pedeapsă cu închisoarea pentru tâlhărie avea 43 de ani.

Colegii i-au adus un omagiu lui Cristian Amariei, printr-un mesaj postat pe Facebook.

"Din păcate, azi a mai căzut un coleg la datorie! De această dată împușcat în gât și piept, în plină stradă, în com. Izvin, din jud. Timiș! Cristian Amariei, la doar 43 de ani, a căzut secerat de gloanțele trase de un urmărit internațional. Medicii au făcut tot ce au putut pentru a-i salva viața polițistului, dar inima acestuia a refuzat să mai bată. Individul care a tras focurile de armă este căutat în continuare. Să-ți fie țărâna ușoară, Cristi! End of watch 02.06.2019" - este mesajul postat pe pagina de Facebook Poliţiştii au umor. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Mobilizare fără precedent pentru prinderea agresorului

Sute de luptători de la Trupele Speciale de Intervenţie, jandarmi, poliţişti şi alte forţe sunt în alertă de grad zero, după ce poliţistul aflat în misiune a fost împuşcat mortal.  

Poliţiştii au solicitat ajutorul unui elicopter care survolează zona localităţii Izvin şi localităţile învecinate, iar pe drumurile din judeţ au fost instituite filtre. Sunt verificate maşini, iar oamenii sunt atenţionaţi să fie prudenţi, deoarece un bărbat înarmat, care a ucis un poliţist, se află în libertate.

Ionel Marcel Lepa, în vârstă de 47 de ani, este principalul suspect. Bărbatul este din Lugoj, iar pe numele său a fost emis un mandat internaţional pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, pentru tâlhărie.

Pe el îl căutau poliţiştii când a avut  loc incidental în care un agent a fost împuşcat mortal.

Iniţial, un echipaj de Poliţie de la Recaş a încercat să oprească maşina în care existau informaţii că se afla cel căutat. Şoferul, în loc să oprească, a accelerat. Poliţiştii au pornit în urmărirea maşinii şi au ajuns în curtea unui imobil. Agenţii au înconjurat locuinţa, iar la un moment dat, agresorul a sărit pe o fereastră şi a ajuns în faţa unui poliţist. Înarmat,a tras asupra acestuia mai multe focuri şi l-a nimerit în zona gâtului şi pieptului.

După mai multe manevre de resuscitare, medicii sosiţi la faţa locului, au constatat decesul poliţistului Cristian Amariei, în vârstă de 43 de ani.

Agresorul a reşit să fugă, a intrat în curtea unei locuinţe şi a încercat să fure o maşină. Nu a reuşit, astfel că a intrat într-o altă locuinţă. A încercat şi aici să fure o maşină, sub ochii proprietarului pe care l-a ameninţat cu arma, însă a fost încolţit de un poliţist care a tras asupra maşinii în care acesta se afla. A reuşit să îl rănească, însă bărbatul a fugit din nou prin grădini. Pe el il căutau poliţiştii duminică după-amiază când acesta, incolţit, a tras cu pistolul asupra unui agent pe care l-a omorât.

sursa: digi24.ro

image fea75
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg

harold.jpg