Orașul Târgoviște arată ca sub stare de asediu înainte de mitingul electoral al PSD programat să aibă loc la prânz în capitala județului Dâmbovița, scrie presa locală.
A fost interzisă circulația pe 14 străzi, au fost instalate baraje de Poliție iar IPJ Dâmbovița a făcut un apel la cetățeni să colaboreze cu forțele de ordine.
”Încă de la primele ore ale dimineții, forțe impresionate ale Jandarmeriei au ocupat poziții în Târgoviște, în zona centrală a orașului. Începând cu ora 12.30, în Piața Tricolorului și în zonele adiacente, la un miting electoral, sunt așteptați să participe peste 30.000 de oameni.
Numărul participanților este cel anunțat de partidul ce organizează această manifestare. Începând cu ora 9.30 străzile au început să fie închise circulației auto. Bulevardul „Mircea cel Bătrân”, din centrul orașului, este deja blocat, de forțele de ordine”, potrivit Realitatea de Dâmbovița.
IPJ Dâmboviţa a emis un comunicat special pentru mitingul PSD de la Târgovişte: „Adoptaţi o conduită preventivă! Respectaţi indicaţiile forţelor de ordine din teren.
Dacă în preajma dumneavoastră observaţi persoane cu un comportament agresiv, îndepărtaţi-vă de acestea şi informaţi efectivele din dispozitivele de ordine publică. Nu intraţi în discuţii contradictorii! Nu consumaţi băuturi alcoolice, mai ales în locurile publice! Protejaţi-vă bunurile!
Nu le lăsaţi nesupravegheate nici măcar pentru câteva secunde!”.De asemenea, se cere prudenţă la volan când maşina trece pe lângă un grup mai mare de oameni şi să se semnaleze la 112 orice situaţie de urgenţă.