exercitii-mapn_183c6.jpg

Aproximativ 8.000 de militari din șase țări (Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, România, Ungaria și Statele Unite ale Americii) vor participa, în perioada 3-24 iunie, la exercițiul multinațional Saber Guardian 2019 (SG19).

Exercițiul este condus de Forțele Terestre ale Statelor Unite din Europa (USAREUR) și Statul Major al Forțelor Terestre al Armatei României, care se va desfășura pe teritoriile Bulgariei, României și Ungariei.

„SG19 are ca principal obiectiv evidențierea coeziunii, unității și solidarității statelor partenere şi aliate în vederea apărării împotriva oricărei agresiuni, în special prin posibilitatea de mobilizare rapidă și concentrare a forțelor în timp scurt, oriunde în Europa. Activitățile de instruire în comun planificate în cadrul SG19 includ exerciții tactice de stat major și cu trageri de luptă, forțări ale cursurilor de apă, deplasarea tactică a Regimentului 2 Cavalerie al SUA din Germania în România, precum și activități cu specific medical”, a anunțat MApN.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Pe teritoriul României, exercițiul se va desfășura, în principal, în poligoanele de instruire și zonele Cincu, Babadag, Smârdan, Capu Midia, Boboc, Bordușani.

Exercițiul Saber Guardian se organizează anual începând cu 2013, fiind găzduit, până în prezent, prin rotație, de Bulgaria, România și Ucraina. Î

Începând cu anul 2017, Saber Guardian a devenit un exercițiu bienal. SG19 este inclus în Programul exercițiilor întrunite ale Comandamentului Forțelor Armate ale SUA din Europa, în vederea creșterii interoperabilității la nivel întrunit și multinațional cu forțele națiunilor aliate și partenere.

Foto cu caracter ilustrativ - sursă - MApN

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Roxana Tănase
redactor șef
Mai multe despre autor și articolele sale
Roxana Tănase este jurnalistă din 1999. Face parte din ”garda veche” de ziariști ai Prahovei și, din 2012, este în echipa Observatorulph.ro.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg