- Publicitate -

Percheziții în Dâmbovița și Constanța, la persoane bănuite de operațiuni ilegale cu droguri

perchezitii-droguri.jpg

Polițiștii de la combaterea criminalității organizate din Dâmbovița, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 15 percheziții la locuințele unor persoane bănuite de operațiuni ilegale cu droguri de risc și substanțe psihoactive, potrivit IGPR.

- Publicitate -

În urma investigațiilor polițiștilor, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T, s-a reușit documentarea activității unui grup infracțional organizat, structurat pe două celule și specializat în procurarea și furnizarea de droguri și substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv, către diverși consumatori de pe raza localităților Târgoviște și Doicești, din județul Dâmbovița. Dintre cele 15 percheziții, 13 au avut loc în județul Dâmbovița și două în Constanța. De asemenea, au fost puse în executare 14 mandate de aducere.

„Din cercetări a reieșit că 2 bărbați, unul de 28 de ani, din Târgoviște, celălalt de 30 de ani, din Doicești, ar fi constituit și coordonat o rețea de distribuție de droguri și substanțe psihoactive, în care ar fi fost implicate alte 10 persoane, din Dâmbovița, iar drogurile ar fi fost procurate din Constanța, de la alți 2 bărbați. În urma perchezițiilor au fost indisponibilizate 15 telefoane mobile, 4 tablete, 2 laptopuri, 2 arme supuse autorizării și 30 de proiectile, 14 semințe de cannabis, 7 grindere, 4 cântare, 77 de comprimate ecstasy, aproximativ 20 de grame de cannabis, 80 de grame de substanță psihoactivă sub formă de materie vegetală, 30 de grame de substanță psihoactivă sub formă pulverulentă, 500 de lei și ustensile de preparare a substanțelor psihoactive”, a anunțat IGPR.

În cauză se continuă cercetările față de 14 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc, deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu și efectuarea fără drept de operațiuni cu substanțe psihoactive.

Activitățile au beneficiat de suportul tehnic de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. De asemenea, în aceste activități au mai fost angrenați și polițiști de combatere a criminalității organizate din Ploiești și Constanța, Buzău, luptători ai Serviciul pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și de la Detașamentul de Intervenții și Acțiuni Speciale Constanța, a mai precizat IGPR.

Sursă foto: IGPR

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...
Emisiuni
- Publicitate -

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....

Tarifele RCA rămân plafonate până la 30 iunie 2024

Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, prelungirea perioadei în care tarifele polițelor asigurărilor de răspundere civilă auto rămân plafonate. ”Măsura este necesară pentru a...

Domnule Volosevici, ce faci dacă te surprinde un cutremur la spitalul Schuller?

Zilnic, între orele 13 și 14, colegul și prietenul Mihai Nicolae îi invită pe ploieștenii care trec prin  fața sediului Primăriei să se oprească...
Emisiuni
- Publicitate -