fbpx

NGQ1ZmY0NWVjZjAwMjViYmI2MzJmOTYzM2Y=.thumb.jpg

Mlitarii și polițiștii ar putea să nu mai beneficieze de pensia de serviciu anticipată parțială, potrivit unui proiect de act normativ pus recent în dezbaterea senatorilor. Pe lângă această măsură, inițiativa legislativă mai prevede și majorarea vârstei minime de la care se pot pensiona militarii și polițiștii, cât și acordarea acestora a posibilității de a lucra și după împlinirea vârstei standard de pensionare.

Toate aceste măsuri ce vizează pensiile militarilor și polițiștilor se regăsesc în Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.223 din 24 iulie 2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare. Proiectul de act normativ a fost pus de curând în debatere la Senat și are nevoie, pentru a se putea aplica, de aprobarea Parlamentului și de publicarea în Monitorul Oficial.

Astfel, dacă măsurile cuprinse de această inițiativă legislativă vor ajunge să se aplice, militarii și polițiștii vor putea beneficia doar de două tipuri de pensie, și anume de pensia pentru limită de vârstă și de pensia anticipată. În prezent, militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special pot beneficia de trei feluri de pensie de serviciu, respectiv de pensia pentru limită de vârstă, cea anticipată și cea anticipată parțială. Altfel spus, potrivit documentului, categoriile amintite mai sus nu vor mai putea beneficia de pensia anticipată parțială.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Pe lângă eliminarea pensiei anticipate parțiale, documentul mai stipulează și alte măsuri care vizează ieșirea la pensie a militarilor și polițiștilor. Mai exact, vorbim aici despre vârsta minimă la care un militar sau un polițist va putea să iasă la pensie, vârstă stabilită de propunerea legislativă la 50 de ani.

Detalii pe avocatnet.ro

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg