fbpx

solina.jpg
Conducerea companiei care deține fabrica de condimente Solina România a anunțat public că activităţile de producţie vor fi transferate, temporar, către alte filiale ale companiei din Europa. Reprezentanții grupului francez au declarat ferm că nu vor renunţa la activităţile din România, potrivit unui comunicat de presă emis de către aceștia la mai bine de 30 de ore de izbucnirea incendiului, nestins nici până la ora publicării acestei știri.

Incendiul devastator izbucnit la fabrica din Alba Iulia a distrus tot, obiectivul nemaifiind operabil, iar pagubele sunt majore.

„Cauzele declanşării incendiului sunt încă necunoscute şi vor fi comunicate în urma finalizării anchetei de către autorităţile competente. Menţionăm faptul că fabrica Solina din Alba Iulia era autorizată ISU şi întrunea toate condiţiile necesare unei operări sigure. (...) În aceste momente, siguranţa oamenilor, a bazelor de date şi reluarea business-ului sunt cele mai importante aspecte pentru companie”, arată Solina România, în comunicatul de presă.

„Conducătorii grupului francez Solina au declarat ferm că nu vor renunţa la activităţile de producţie din România. În perioada imediat următoare, activităţile de producţie vor fi transferate către alte fabrici ale Solina Group din Europa, temporar, până la remedierea situaţiei din România”, se arată în comunicatul semnat de Ciprian Grădinariu, country manager.

Folosind inclusiv apă din râul care se află în apropierea fabricii, pompierii au reuşit după câteva ore să localizeze şi să oprească flăcările pe o mare parte din exteriorul clădirii, însă în interior au rămas focare. Localnicii au fost avertizaţi să nu deschidă geamurile, din cauza norilor groşi de fum.

Vezi și Imagini cu incendiul violent de la o hală de condimente din Alba Iulia - VIDEO

Solina are peste 250 de angajaţi, dintre care majoritatea lucrează la liniile de producţie. Munca se desfăşoară pe două schimburi şi se încheie la ora 23.00, acesta fiind motivul pentru care fabrica era goală în momenul în care s-a produs incendiul.

Sursa text și foto: mediafax.ro

solina.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro