fbpx

catuse-tv.jpg

O fată de 19 ani a fost urmărită de un bărbat până în scara blocului din Brașov în care locuiește. Acesta a imobilizat-o și a mângâiat-o în zona intimă, apoi a fugit.

Agresorul a fost depistat la scurt timp, de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale Brașov, iar acum se află în arest preventiv pentru 30 zile.

Bărbatul, în vârstă de 30 ani, este din municipiul Brăila și locuiește în Brașov.

„Polițiștii au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară emis de Judecătoria Brașov. S-a dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore și introducerea lui în Centrul de Arest și Reținere Preventivă al  I.P.J. Brașov, iar ulterior, instanța a dispus măsura arestului preventiv pentru 30 zile”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Brașov, Alina Ivan.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală, în cadrul unui dosar penal instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro