fbpx

51095734_2121952334531840_7709323316858716160_o.jpg

O carte de parenting a stârnit controverse în mediul online, după ce bloggerița Prințesa Urbană a semnalat că îndeamnă la violență împotriva copiilor. Editurile au anunțat că vor retrage volumul de pe piață. 

Cartea se numeşte „Putem crește copii buni într-o lume negativă!”, este scrisă de Zig Ziglar și tradusă de Irina Margareta Nistor.

Bloggerița Prințesa Urbană, a publicat o postare pe Facebook în care prezintă câteva pasaje din cartea de parenting, afirmând că formulările din text incită la violență sau că au un limbaj violent. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

"Update: Curtea Veche mă anunță că în maximum două zile cartea va fi retrasă din toate librăriile. Regretă eroarea. :(

Update 2: Libris a retras cartea şi precizează că sugestia de cumpărare a acestei cărți oferită celor care pun în coş cărți de parenting este automată. Nimeni din echipa lor nu cunoştea conținutul cărții. Le mulțumesc pentru răspunsul rapid!

Vreau să înțeleg cum este posibil ca în 2019 să existe pe piața din România cărți care recomandă lovirea copiilor. Curtea Veche Publishing, vă rog să îmi explicați cum puteți edita și publica așa o porcărie de carte. Lovirea copiilor este nu doar inumană și lipsită de respect, ci și ILEGALĂ în această țară. Sunt sigură că și instigarea la violență împotriva copiilor este ilegală. Salvati Copiii Romania, poate mă ajutați cu o lămurire aici.

Libris, cum puteți recomanda părinților o asemenea carte? (atașată poză cu lista de recomandări de la voi pentru părinți, în site)

Știți oare cât de mult rău faceți? Cum părinți care caută justificări pentru faptul că își pierd controlul și lovesc copii lipsiți de apărare vor folosi aceste pagini pentru a perpetua cercul violenței?

Citez din cartea Putem crește copii buni într-o lume negativă? de Zig Ziglar:

"Bătaia ruptă din Rai înseamnă tărie, și nu slăbiciune". DA, FRATE, TREBUIE SĂ FII SUPER TARE SĂ BAȚI O FIINȚĂ DE ZECE ORI MAI MICĂ DECÂT TINE, LIPSITĂ DE APĂRARE. Nu, dacă lovești un copil o faci pentru că ești slab, lipsit de autocontrol, și ai nevoie de ajutor.

"Este extrem de important să le dați o bătaie când vă provoacă." - SIMT EXACT ACELAȘI LUCRU LA ADRESA AUTORULUI ACESTEI CĂRȚI (PĂCAT CĂ E DECEDAT)

"Când copilul trebuie musai bătut, e important și cum o faceți. Nu vă bateți niciodată copilul la mânie." - BĂTAIA LA MÂNIE E SINGURA DE ÎNȚELES (NU DE SCUZAT), BĂTAIA LA RECE E CRIMĂ CU PREMEDITARE. Cum să-ți lovești copilul când ești calm? DE CE ai face așa ceva? În afară de cazul în care ești un sadic care trebuie închis la nebuni?

"Bătaia transmite acel mesaj de afecțiune, grijă și dragoste care îi ajută (pe copii) să îndepărteze sentimentul de vinovăție. Psihologii spun că sentimentul de vinovăție face mult rău dacă nu este abordat cum trebuie. Când copilul nu ascultă, există un sentiment de vinovăție. Bătaia va ajuta la îndepărtarea acestui sentiment, iar lacrimile îi vor limpezi conștiința." DECI ÎI BATEM CA SĂ SIMTĂ, DURERE, URĂ ȘI UMILIRE. MULT MAI BINE CA VINA, ABSOLUT!

"Bătaia este necesară, din multe motive, unul dintre ele fiind acela că pentru că între 2 și 12 ani, copiii nu au maturitatea necesară să ascute și să înțeleagă."DA, PÂNĂ LA 12 ANI VOR ÎNȚELEGE CĂ PĂRINTELE LOR E UN OM DE CARE TREBUIE SĂ STEA CÂT MAI DEPARTE ȘI CĂ ABUZUL ȘI VIOLENȚA SUNT O SOLUȚIE. VOR DEVINE AGRESORI LA RÂNDUL LOR.

"Trebuie să acționați prompt. O bătăiță la fund o să-l facă să priceapă mai bine."

"Când ajunge la școală, dacă a fost disciplinat cum trebuie în primii ani, nevoia de bătaie scade."

Mulțumesc, Simona Elena Bularda, pentru fotografiile din carte.

Mi-aș dori să citesc o explicație partea editorului acestei cărți, Curtea Veche Publishing, dar și din partea librăriilor care o promovează, Libris e una dintre ele. Traducătoarea cărții este Irina Margareta Nistor. Presupun că nu i s-a părut nici ei nimic ciudat în carte...

Mi-aș dori ca această carte să fie retrasă din librării și să dispară în focurile iadului, acolo unde ar trebui să stea și lovirea copiilor.

Da, putem crește copii într-o lume negativă. Nelovindu-i, băi, oameni, nelovindu-i!

Extraordinar, ce porcărie!

Nu cumpărați această carte. Sfătuiți și alți părinți să o ocolească. Este toxică. :( ", este postarea bloggeriței.

51042664_2121952691198471_8141227650506031104_n.jpg

51222118_2121952611198479_9086365968841572352_n.jpg

51351565_2121952584531815_1030263028249001984_n.jpg

51019887_2121952541198486_67332584551481344_n.jpg

50962095_2121952484531825_1182580555888197632_n.jpg

51056116_2121952377865169_8629151173875597312_o.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


970.jpg