- Publicitate -

30.000 de doze de vaccin antigripal vor fi distribuite gratuit în întreaga ţară

Data:

img (6).jpg

Ministerul Sănătăţii a comandat 30.000 de doze suplimentare de vaccin antigripal care vor fi distribuite în întreaga ţară, începând de astăzi, la Direcţiile de Sănătate Publică (DSP) care au solicitat suplimentarea. Decizia a venit după ce Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, astăzi, epidemie de gripă în România.

- Publicitate -

Sorina Pintea a precizat că dozele de vaccin care nu sunt asigurate de Ministerul Sănătăţii pot fi achiziţionate din farmaciile cu circuit deschis, care sunt societăţi comerciale.

Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor. Aceasta se derulează în cadrul cabinetelor medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire: personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani,  persoane cu boli cronice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi și gravide.

Potrivit specialiştilor, vaccinul antigripal tetravalent este mult mai eficient în cazul gripei faţă de cel trivalent, însă preţul este mai mare, aproximativ 40 de lei, în comparație cu cel trivalent care costă între 20 și 23 de lei

- Publicitate -

sursa: observator.tv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

- Publicitate -