fbpx

darius-valcov-1170x658.jpg

România se află într-o situație fără precedent. Niciodată, în istoria democrației postrevoluționare, nu s-a întâmplat să nu existe un proiect de buget încă de la finele anului anterior.

Consilierul primului-ministru Darius Vâlcov a declarat, duminică, la postul Antena 3, că proiectul de lege a bugetului pentru 2019 este gata, urmând a fi prezentat de către Guvern marţi, 29 ianuarie, iar în 5 sau 6 februarie va putea începe dezbaterea acestuia în Parlament.

Vâlcov a menţionat că în cursul zilei de luni va avea loc probabil o ultimă discuţie a proiectului de buget în cadrul coaliţiei de guvernare şi cu UDMR.

Acesta mai spune că premierul Viorica Dăncilă a participat la majoritatea întâlnirilor de la Guvern privind proiectul de buget, iar din fotografia prezentată de liderul PSD, Liviu Dragnea, pe Facebook ea a lipsit pentru că acea întâlnire a fost pentru a fi prezentate liderilor coaliţiei datele proiectului de buget.

„Doamna prim-ministru a participat la majoritatea întâlnirilor, ştia despre ce este vorba, a fost o prezentare pentru liderii coaliţiei”, a precizat Darius Vâlcov.

Proiectul de buget pentru 2019 va cuprinde, din spusele consilierului, „surprize foarte plăcute”: creşterea de aproape jumătate a bugetului Educaţiei faţă de anul 2018, precum şi de creşteri consistente ale bugetelor Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

sursa declarații a3.

darius-valcov-1170x658.jpg

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

negativ-media.jpg
Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro