O fetiță de 8 ani din Timișoara a fost agresată sexual de cel mai bun prieten al părinților ei. Totul s-a petrecut chiar în apartamentul familiei, unde agresorul locuia fără forme legale.
Într-un moment de neatenţie al părinţilor, cel mai bun prieten al acestora le-a batjocorit copila de 8 ani în dormitor.
Bărbatul a fost arestat, iar ieri, 21 ianuarie 2019, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara au dispus emiterea rechizitoriului și trimiterea acestuia în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de agresiune sexuală.
„În data de 10 decembrie 2018, în jurul orelor 17.00, aflându-se în apartamentul unde locuia fără forme legale, inculpatul I.C.F. a surprins minora T. A. D, în vârstă de 8 ani, în dormitorul său, a sărutat-o pe gură și a introdus mâna în chiloțeii minorei, atingând-o și mângâind-o în zona intimă, profitând de vârsta fragedă a minorei, aceasta neputând realiza conotația faptelor la care este supusă, și de faptul că se aflau singuri în dormitor”, transmit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, citați de observator.tv.
Părinţii copilei au dat buzna în dormitor, însă bărbatul nu a recunoscut nimic. Abia după ce acesta a plecat, minora le-a spus părinţilor ce s-a întâmplat, iar aceştia au anunţat poliţia.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală.
sursa: observator.tv