fbpx

646x404 (2).jpg

Examenul de treaptă din vremea comunismului, care făcea trecerea de la clasa a X-a la a XI-a ar putea reveni în actualul sistem. Aşa a anunţat recent ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care pare să fi uitat că din 2020 clasele a XI-a şi a XII-a vor deveni obligatorii, potrivit Legii Educaţiei.

Elevii de liceu ar putea fi nevoiţi să treacă printr-un examen intermediar denumit în comunism treapta a II-a, examenul de la clasa a X-a la clasa a XI-a.

Cel puţin aşa a declarat recent ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, care a precizat că propunerea se va găsi în noua lege a Educaţiei ce va fi supusă dezbaterii publice la sfârşitul lunii ianuarie. Motivul reintroducerii treptei   În opinia oficialului, o evaluare la clasa a X-a ar aduce beneficii liceenilor.

Concret rata de promovare va creşte dacă elevii de liceu vor susţine o evaluare intermediară, astfel încât ei să fie mai pregătiţi pentru examenul de Bacalaureat.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Ecaterina Andronescu:

„Învăţământul obligatoriu se termină după clasa a X-a. Teoretic, acolo ar trebui să avem o evaluare, să ştim că am încheiat ciclul învăţământului obligatoriu. Fără îndoială, o vom pune în dezbatere publică. Şi dacă va fi acceptată o asemenea evaluare, ce beneficii ar aduce ea? Examenul de Bacalaureat nu va mai reprezenta materia pe patru ani de zile, care sunt anii de liceu, ci pe ultimii doi ani de zile. Deci, am uşura examenul de Bacalaureat prin această evaluare. Nu ştiu dacă va rămâne sau nu, după opinia mea, va fi un sprijin pentru cei care trec printr-o asemenea etapă“.

Citeste mai mult: adev.ro/pl25mn

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Sunday Brunch El Camaron Ploiesti

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg