trufe-padure.jpg

Polițiștii de ordine publică din Gorj au descoperit, ieri, în timpul unei acțiuni, patru kilograme de trufe albe și negre, culese fără acordul proprietarilor terenurilor și fără a avea autorizație de recoltare. Cel care le-ar fi recoltat ilegal a fost identificat și sancționat contravențional, „marfa” fiind confiscată, a anunțat IGPR.

Astfel, polițiștii de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, în baza planului „SCUTUL PĂDURII”, au desfășurat, ieri, o acțiune ce a avut ca scop prevenirea și combaterea delictelor silvice, în localitatea Peștișani, județul Gorj.

„În cadrul acesteia, a fost identificat un bărbat, de 23 de ani, din Hunedoara, care ar fi recoltat 3, 822 de kilograme de trufe albe și 322 de grame de trufe negre, din păduri, fără acordul proprietarilor terenurilor și fără a avea autorizație de recoltare. Pentru fapta sa, a fost sancționat contravențional cu 2.000 de lei, potrivit Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, iar cantitatea de trufe găsită a fost confiscată”, a anunțat IGPR.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

La acțiune au participat jandarmi şi lucrători ai Direcției Silvice Gorj.

Pe piață trufele se vând cu prețuri între 150 de euro și 3.000 de euro.


negativ-media.jpg
NEGATIV MEDIA - Creator de conținut online
comunicare[@]negativmedia.ro

Drepturi de autor și renunțarea la răspundere juridică

Site-ul Observatorul Prahovean (www.observatorulph.ro) conține, pe lângă fotografiile și materialele produse de jurnaliștii noștri, materiale protejate prin drepturi de autor a căror utilizare nu a fost întotdeauna autorizată în mod expres de către deținătorul drepturilor de autor.

În concordanță cu misiunea noastră, aceea de a asigura dreptul la informare al cetățenilor, considerăm că aceasta reprezintă o "utilizare corectă" și neangajantă în domeniul legilor copyright a oricărui material protejat prin drepturi de autor, așa cum este prevăzut în legislația națională, europeană și internațională (ex.: secțiunea 107 din Legea drepturilor de autor din SUA, Directiva UE, DIRECTIVA (UE) 2017/ 1564 și Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, actualizată – Art. 35, lit. f).

Excepție fac cazurile materialelor publicitare plătite (marcate cu: ”Publicitate” sau ”(P)”), acolo unde răspunderea juridică asupra textelor/fotografiilor aparțin în totalitate clientului nostru.

Dacă doriți să utilizați materiale protejate prin drepturi de autor de pe acest site în scopuri proprii, care depășesc utilizarea corectă, trebuie să obțineți permisiunea de la proprietarul drepturilor de autor.